Un virus înrudit cu virusul variolei ar putea fi o armă eficientă împotriva unora dintre formele mortale de cancer mamar, au anunţat cercetătorii de la Universitatea Stanford din California.
Testele de laborator au arătat că peste 90% din celulele din clasa cancerului mamar triplu negativ (triple negative breast cancer/ TNBC) ce au fost tratate cu un vaccin obţinut din acest virus au fost distruse într-un interval de patru zile, informează dailymail.co.uk.
La şoarecii suferind de această boală, o tulpină a acestui virus a distrus 60% din totalul tumorilor, iar cele care au rezistat au fost drastic reduse.
Virusul Vaccinia a stat la baza vaccinului care a eradicat variola. Deşi este înrudit cu virusul care produce variolă, Vaccinia nu este în general dăunător pentru sănătatea oamenilor.
Cancerele din clasa TBNC sunt dificil de tratat, deoarece acestor celule le lipsesc trei receptori moleculari care pot fi vizaţi de actualele tratamente hormonale şi cu antibiotice.
Boala le afectează în special pe femeile tinere şi este vinovată cu apariţia a 10-20 % din totalul cancerelor mamare. TBNC are tendinţa de a fi o formă agresivă de cancer şi recidivează de multe ori după chimioterapie.
Virusul Vaccinia vizează tumorile ce conţin o proteină de semnalizare care stimulează formarea vaselor sangvine şi susţine creşterea acestora.
Celulele din clasa TBNC conţin concentraţii ridicate din această proteină, denumită "factor de creştere vasculară endotelială" (VEGF).
Studiul a fost coordonat de medicul Sepideh Gholami de la Universitatea Stanford din California. Rezultatele sale au fost prezentate la Congresul anual al Colegiului American al Chirurgilor, organizat marţi în oraşul Chicago.
Injectarea şoarecilor care prezentau tumori din clasa TNBC cu virusul Vaccinia a condus la o "distrugere extensivă" a cancerului într-un interval de trei săptămâni, au precizat medicii americani.
Pe lângă faptul că distruge celulele canceroase, virusul blochează în acelaşi timp creşterea tumorilor de la nivelul vaselor sangvine.
Testele cu ultrasunete au evidenţiat o reducere semnificativă a tumorilor din fluxul sangvin. Reţeaua de vase de sânge care aprovizionează tumorile cu nutrimente şi oxigen s-a micşorat cu 50% din dimensiunea ei obişnuită la animalele tratate cu virusul Vaccinia.
Următorul pas va consta în implementarea unui studiu clinic, care va analiza gradul de siguranţă al administrării virusului Vaccinia unor pacienţi umani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu