Fortul 13 Jilava va fi valorificat cultural și turistic, după transferarea acestuia din administrarea Penitenciarului Jilava în cea a Consiliului Județean Ilfov.
Hotărârea de Guvern care transferă Fortul 13 din administrarea Penitenciarului Jilava în administrarea Consiliului Județean Ilfov a fost adoptată în ședința de guvern de azi. Astfel, Fortul 13 Jilava va putea fi consolidat, conservat, restaurat și valorificat din punct de vedere turistic și cultural, potrivit unui comunicat de presă comun al Ministerului Justiției, al Ministerului Culturii, respectiv al Consiliului Județan Ilfov.
”Fortul 13 Jilava se află, începând cu data de 11.01.2012, în lista Monumentelor Istorice, dar este în administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin Penitenciarul București Jilava. Pentru că ANP nu are ca obiect de activitate exploatarea și valorificarea Fortului 13, soluția identificată a fost trecerea obiectivului din domeniul public al statului şi administrarea Penitenciarului Bucureşti - Jilava în domeniul public al Judeţului Ilfov şi administrarea Consiliului Judeţean Ilfov.
Termenul de realizare a lucrării de consolidare și conservare a imobilului va fi de 5 ani de la preluarea acestuia în administrarea CJ Ilfov. Sursa de finanțare pentru realizarea lucrărilor privitoare la Fortul 13 Jilava va fi asigurată din fondurile bugetului județului Ilfov și din alte surse atrase în condițiile legii”, se arată în comunicatul menționat.
”Din păcate, se pare că unii uită istoria de dinainte de 1989. Pentru PNL, partid istoric și care a resimțit din plin nedreptățile unui regim totalitar, este o prioritate să arate generațiilor viitoare ce s-a făcut bine, dar și ce s-a greșit și cum putem evita repetarea ororilor.
Un pas important este valorificarea potențialului istoric, social și cultural, iar Fortul 13 Jilava este un exemplu în acest sens. Trebuie precizat că reușita de azi se datorează efortului a 4 instituții: Consiliul Județean Ilfov, Ministerul Justiției, Ministerul Culturii, toate cu conducere PNL, și Administrația Națională a Penitenciarelor”, a spus ministra Justiției, Alina Gorghiu, în comunicatul menționat.
”Îmi amintesc și acum vizita din septembrie 2023 la Fortul 13 Jilava, un simbol al represiunii comuniste și un loc care nu ne permite să uităm istoria recentă. Acesta este motivul pentru care am făcut eforturi, alături de președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, ministra Justiției, Alina Gorghiu, Alexandru Groza, directorul Muzeului Ororilor Comunismului în România, instituție subordonată Ministerului Culturii, și Administrația Națională a Penitenciarelor pentru a găsi o soluție care să permită restaurarea și valorificarea culturală si turistică a Fortului 13 Jilava.
Acest obiectiv este un monument istoric și realizarea unui muzeu care să prezinte perioadele istorice prin care a trecut această clădire, ororile petrecute acolo, reprezintă o dovadă a angajamentului nostru de a arăta viitoarelor generații că dramele și abuzul regimului comunist nu trebuie uitate”, a afirmat ministra Culturii, Raluca Turcan.
”Un pas extrem de important - Fortul 13 devine muzeu. Are nevoie de restaurare, consolidare și reabilitare. Îl preluăm în administrare și identificăm toate sursele de finanțare de care avem nevoie să-l consolidăm și să-l punem în circuitul cultural. Folosim bani de la bugetul local, fonduri din POR, nu ratăm nicio linie de finanțare.
Transformarea Fortului 13 în muzeu înseamnă valorificarea potențialului său istoric, social, cultural și turistic. Am fost acolo, printre acele ziduri. E greu de descris în cuvinte ce am trăit. Este important să ne cunoaștem istoria, este important ca generațiile viitoare să-și cunoască trecutul, să nu repete greșelile trecutului și să lupte mereu pentru un viitor mai bun”, a declarat Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu