Forumul Pădurilor, soluţii împotriva falimentului

Proprietari şi administratori de păduri din toată ţara, producători de mobilă, organizaţii de mediu şi asociaţii ale forestierilor îşi dau întâlnire, miercuri, la Bucureşti, la Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului şi Economiei Verzi.

Potrivit organizatorilor, Fordaq România - Comunitatea Forestierilor, în parteneriat cu Consiliul Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, scopul evenimentului este de a analiza starea actuală a sectorului forestier din România, dar mai ales de a găsi soluţii care să salveze o întreagă industrie, aflată în pragul falimentului.

"Vorbim practic despre al doilea an consecutiv în care, pe fondul unui blocaj legislativ, lipsa resursei lemnoase generează o creştere a preţului pentru lemnul de foc, necesar populaţiei în sezonul rece, iar industria de mobilă din România a intrat într-un declin accentuat. Sectorul forestier este afectat de o gravă criza de resursă lemnoasă, astfel încât lemnul de foc a ajuns la preţuri prohibitive pentru populaţia din mediul rural (aproximativ 500-600 lei/metrul cub). Mai mult decât atât, pentru prima dată din 2009 - 2010, exporturile industriei mobilei din România au intrat pe o pantă descendentă în 2017, afectate fiind de lipsa  resursei, de preţurile mai mari ale resursei faţă de preţurile existente în Europa şi de criza forţei de muncă", susţine Cătălin Tobescu, reprezentantul Fordaq România.

Tot miercuri, va fi lansată o ediţie actualizată a 'Raportului privind starea pădurilor şi industriei lemnului', document elaborat şi asumat de Fordaq România.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel