Fost consilier al lui Putin: Războiul declanşat de Rusia în Ucraina este, de fapt, un război împotriva Vestului

Andrei Ilarionov, fost consilier al lui Vladimir Putin, afirmă că războiul din Ucraina ar fi de fapt un război contra Occidentului. 

"Războiul declanşat de Rusia în Ucraina este, de fapt, un război împotriva Vestului", afirmă economistul Andrei Illarionov, fost consilier al lui Vladimir Putin. "Ucraina nu poate câştiga singur acest război, iar sprijinul NATO este extrem de important", spune analistul, în cadrul forumului privind securitatea la Marea Neagră şi în regiunea Balcanilor, eveniment desfăşurat în aceste zile la Bucureşti.

Andrei Illarionov a estimat că Ucraina ar avea nevoie de un ajutor din partea aliaţilor în valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari pe lună, aceasta fiind doar o condiţie preliminară, şi nu o garanţie pentru câştigarea războiului.

"Nu cred că armata ucraineană, singură, poate înfrânge forţele ruse. Se poate realiza, însă numai dacă Ucraina este în coaliţie cu alte forţe. Trebuie să ne amintim că Rusia a plasat acum în Ucraina între 200, poate 300 de mii de trupe. Rezervele ruse, 18 milioane. Nu înseamnă că Putin sau oricine altcineva, după Putin, va mobiliza toţi cei 18 milioane de oameni, dar chiar şi dacă el sau altcineva decide să mobilizeze 10% din această forţă, o să avem 1,8 milioane de oameni", a mai punctat Ilarionov.

Potrivit economistului rus, războiul din Ucraina ar putea să mai dureze trei ani sau chiar mai mult. Pe de altă parte, el nu a exclus izbucnirea unui conflict între Statele Unite ale Americii şi China în următorii ani, scrie Rador. 

Putin, ”prea ocupat” pentru a participa la funeraliile lui Gorbaciov. Chirieac: Nu putea să-l ierte

Kremlinul a declarat că Vladimir Putin lucrează sâmbătă şi este prea ocupat pentru a asista la ceremonie, dar el s-a deplasat joi la morga spitalului unde a murit Gorbaciov, depunând un buchet de flori lângă sicriul acestuia.

Întrebat dacă deciziile lui Vladimir Putin reflectă poziția Kremlinului cu privire la „moștenirea” lăsată de Mihail Gorbaciov, analistul politic Bogdan Chirieac a oferit următorul răspuns: „Cu siguranță! Vladimir Putin, actualul președinte al Federației Ruse, a anunțat după instalarea sa la Kremlin că cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX a fost desființarea URSS. Deci este credința sa.”

„El consideră, în continuare, că această organizație, această structură ar fi trebuit să existe. Deși este la putere din 1999, ca premier la Moscova și apoi președinte, el tot încearcă să refacă fosta Uniune Sovietică. Invadarea Ucrainei are la origine tot această obsesie a lui Putin. De-a lungul timpului, el l-a acuzat deschis pe Gorbaciov că a permis sfărâmarea URSS. Și atunci nu putea să-l ierte. De multă vreme, analiști importanți au spus că nu îi vor organiza funeralii de stat”, a spus Bogdan Chirieac, sâmbătă, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

„Gorbaciov nu a fost un democrat structural, a fost ceea ce s-a comunist cu față umană. El nu a dorit destructurarea URSS, dar sistemul ăla nu mai putea să existe. Asta nu înțelege nici Vladimir Putin”, a mai spus Bogdan Chirieac.

Trupul lui Mihail Gorbaciov a fost expus publicului în Sala Coloanelor din Casa Sindicatelor, rezervată personalităţilor ilustre. Tot acolo a fost depus şi trupul lui Stalin la moartea acestuia în anul 1953, iar mai înainte şi fondatorul URSS, Vladimir Ilici Lenin, a avut funeraliile în acelaşi loc. Ultimul politician rus a cărui ceremonie funerară a fost organizată în acea sală este Vladimir Jirinovski, decedat anul acesta în aprilie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel