Ionuţ Vulpescu, fostul ministru al Culturii în Guvernul Ponta, a criticat campania electorală pentru prezidenţiale şi a anunţat că aceasta poate defini uciderea democraţiei fără dureri.
Publicitate
"Cu siguranță, campania electorală pentru alegerile prezidențiale de anul acesta va intra în manualul de politologie, la capitolul „Cum se poate ucide democrația fără dureri!". Pentru că, dincolo de orice alte considerente, victima refuzului dezbaterilor directe între principalii contra-candidați este democrația, ca sistem politic.
A trecut neremarcată întâlnirea directă între Jeremy Corbyn, șeful laburiștilor, și premierul Marii Britanii, Boris Johnson, șeful conservatorilor. A fost o dezbatere dură, dusă însă după toate regulile pomenitei democrații, în care fiecare și-a respectat adversarul, deși miza alegerilor de acolo este cu mult mai mare decât cea din România. Respectul arătat de unul celuilalt este, de fapt, respectul datorat de oamenii politici cetățenilor. Pentru că despre viețile lor, ale cetățenilor, despre valori, despre politici publice, se discută", a scris Ionuţ Vulpescu pe Facebook.
"Și la noi, dacă ar fi fost organizată o dezbatere, cei doi candidați ar fi avut ce teme aborda. Până la urmă, vorbim despre două persoane care în ultimii doi ani, prin prisma funcțiilor deținute, s-au intersectat. Au mai dezbătut, chiar dacă la nivel instituțional. Care ar fi trebuit să fie acestea? Dincolo de câteva teme colaterale, cum ar fi Schengen, MCV, vizele pentru Statele Unite ale Americii, există trei mari grupe de probleme, care definesc bunul mers al guvernării în România:
- stat, constituție, democrație, drepturi și libertăți cetățenești, garantarea liberului lor exercițiu, reforma statului;
- politica externă: integrare în UE, poziția noastră față de evoluțiile din spațiul regiunii noastre: Balcanii de Vest, zona Mării Negre, Ucraina, Republica Moldova, evoluțiile instituțiilor cu vocație universală: ONU, FMI, schimbările din procesul de globalizare, reforma instituțiilor Uniunii Europene după Brexit, adoptarea monedei euro, suveranitate și subsidiaritate, problemele migrației etc.;
- politica de securitate și apărare, NATO, rol și evoluție, România în teatrele de operații, costuri, beneficii, politica de dotare a corpului militar, industria de apărare, rolul CSAȚ.
Erau subiecte pentru trei dezbateri, nu doar pentru una!", a mai scris fostul ministru.
"Ca o încoronare a acestui act ratat numit „campanie electorală" vin declarațiile stupefiante și scandaloase ale premierului Ludovic Orban la Congresul PPE de la Zagreb. Participanților nu le venea să creadă urechilor auzind astea: „Cetățenii europeni au votat pentru popularii europeni și au oferit o victorie în alegeri pentru PPE la nivel european. Am obținut majoritatea în Parlamentul European. Socialiștii au sperat că vor pune președintele Comisiei chiar dacă nu au câștigat alegerile, însă în cele din urmă PPE a reușit să își impună președintele. Totuși, când am numărat comisarii, am descoperit o situație injustă. PPE nu avea majoritate în Comisia Europeană. Socialiștii aveau 10 comisari și popularii europeni aveau 9 comisari. Am decis în România să nu acceptăm această situație injustă, pentru că cetățenii au vrut să ofere majoritatea popularilor europeni. Așadar, am schimbat guvernul socialist cu unul popular european și am numit un comisar PPE din partea României, pe Adina Vălean".
Schimbi cursul unei țări, distrugi ce s-a făcut bun, doar pentru a oferi un post de comisar european PPE și pentru a le face o aroganță socialiștilor europeni?! Așa ceva este fără precedent în istoria UE extinse! De ce respect se mai poate bucura acum România, interesată doar de a regla jocuri inepte de putere în plan intern? Nu cred că se putea un mai bun sfârșit de campanie electorală! Am dat măsura atașamentului nostru la valorile europene!
Dincolo de aceste lucruri, ne facem datoria de cetățeni responsabili. Votăm, și luptăm pentru drepturile și libertățile noastre. Este dovada noastră de demnitate și de responsabilitate!", a conchis Ionuţ Vulpescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu