Fost premier chemat în justiție pentru presupuse nereguli în gestionarea epidemiei de COVID-19

Fotografie de la Miguel Á. Padriñán/ Pexels
Fotografie de la Miguel Á. Padriñán/ Pexels

Fostul premier francez Edouard Philippe se va prezenta în data de 24 octombrie în faţa Curţii de Justiţie a Republicii (CJR)  pentru a da explicații în ceea ce privește gestionarea epidemiei Covid-19. El riscă o inculpare pentru posibile nereguli în modul în care guvernul său a gestionat epidemia de COVID-19.

La finalul interogatoriului, el ar putea de asemenea să scape de inculpare, fiind plasat sub statutul mai favorabil de martor asistat, dacă va reuşi să îi convingă pe judecători că nu există în acest moment suficiente indicii grave sau concordante împotriva sa, potrivit Agerpres.

"Contest vehement incriminările care mi se aduc", a declarat Philippe duminică pentru cotidianul Le Parisien.

Preşedintele partidul Horizons, apropiat de majoritatea prezidenţială a lui Emmanuel Macron, va fi audiat pentru infracţiuni precum punerea în pericol a vieţilor altora şi abţinerea voluntară de la lupta împotriva unui dezastru, a confirmat marţi Parchetul General de pe lângă Curtea de Casaţie, în urma unei solicitări a AFP pe baza unei informaţii apărute în cotidianul Le Monde.

Fostul premier este suspectat că nu a dispus măsuri de protecţie în favoarea personalului medical şi a lucrătorilor expuşi şi că nu a anticipat epidemia în ciuda alertelor. Conform Le Monde, el va trebui de asemenea să explice menţinerea primului tur al alegerilor municipale de la 15 martie 2020 în contextul în care contaminările se înmulţeau.

Nici Edouard Philippe, considerat unul dintre posibilii candidaţi la alegerile prezidenţiale din 2027, nici anturajul său nu au putut fi contactaţi de AFP.

În cadrul acestei anchete judiciare deschise în iulie 2020 şi conduse de CJR, singura instanţă abilitată să pună sub acuzare şi să judece membri ai guvernului pentru delicte comise în exercitarea funcţiei lor, Agnes Buzyn, fost ministru al Sănătăţii, a fost inculpată pentru punerea în pericol a vieţilor altora în septembrie 2021.

Ea a fost plasată sub statutul de martor asistat pentru abţinerea voluntară de la lupta împotriva unui dezastru.

Investigaţiile au fost deschise după depunerea unor plângeri care denunţau lipsa de echipamente de protecţie pentru medici şi populaţie sau greşelile legate de necesitatea sau nu de a purta mască.

"În privinţa măştilor, ne-am înşelat, nici mai mult, nici mai puţin", a recunoscut în septembrie fostul ministru al Sănătăţii Olivier Véran, în prezent purtător de cuvânt al guvernului.

Până în acest moment, conform datelor Autorităţii de Sănătate Publică din Franţa, epidemia de COVID-19 a provocat 155.000 de decese în această ţară.

Citește și:

Sorin Cîmpeanu conduce delegația României la a 41-a sesiune a Conferinței Generale UNESCO. Intervenţie la sesiunea plenară

La sesiunea plenară din 11 noiembrie, ministrul român a prezentat intervenția în nume național, în prezența directorului general Audrey Azoulay, a noii conduceri a Conferinței Generale UNESCO și a numeroși miniștri ai educației, științei și culturii din cele 193 de state membre.

În intervenția sa, ministrul Educației a reafirmat angajamentul României față de multilateralism - mai important ca niciodată în acest context global complex - și a prezentat contribuția și activitatea țării noastre în domeniile de competență ale UNESCO - educația, cercetarea, științele naturale, sociale și umane, cultura și comunicarea, patrimoniul cultural, mediul, pacea, libertățile fundamentale și drepturile omului.

Abordând domeniul Educației, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a subliniat „importanța pentru România de a asigura continuitatea actului educațional în context pandemic, precum și eforturile actuale de a asigura prezența fizică în școli, cu adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru siguranța sanitară a elevilor și profesorilor, care reprezintă o prioritate majoră”.

În marja Conferinței Generale, ministrul Educației a participat la lansarea Raportului UNESCO pe tema „Viitorul educației”, precum și la segmentul la nivel înalt al Reuniunii globale în domeniul Educației, ce a beneficiat de prezența președintelui francez Emmanuel Macron, alături de alți șefi de state și guverne.

În cadrul acesteia, a fost aprobată 'Declarația de la Paris' privind angajamentul de investiție în educație, document ce reprezintă o mobilizare mondială pentru viitorul educației și relansarea post-Covid19.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel