Fostul procuror Daniel Bucur de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia a fost condamnat, vineri, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti, ca instanţă de fond, l-a condamnat pe Bucur la doi ani de detenţie pentru trafic de influenţă şi la doi ani şi opt luni de închisoare pentru luare de mită.
Magistraţii au dispus contopirea pedepselor, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani şi opt luni închisoare, la care se adaugă o treime din pedeapsa de doi ani de detenţie, rezultând o pedeapsă totală de trei ani şi patru luni de închisoare.
De asemenea, instanţa a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor pe o durată de trei ani şi a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 3.000 lei şi respectiv 500 lei, dobândite prin săvârşirea infracţiunilor.
Totodată, Daniel Bucur este obligat la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 5.000 lei reprezintă cheltuieli cu acelaşi titlu efectuate pe parcursul urmăririi penale. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News