Un fost procuror, pe numele căruia era emis un mandat de arestare în lipsă pentru mai multe fapte de abuz în serviciu, delapidare și înșelăciune, a fost prins, miercuri, la Iași. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, acesta este audiat la sediul DIICOT Iași.
Mihai Drăgoi, fost procuror și executor judecătoresc în Craiova, a fost prins, în cursul zilei de miercuri, în județul Iași, în timp ce încerca să plătească cu bani falși, susțin surse din anchetă. Acesta este audiat, miercuri seara, de procurori la sediul DIICOT Iași, au mai precizat sursele citate de Mediafax.
Mihai Drăgoi, care era executor judecătoresc la momentul comiterii faptelor, a fost acuzat că a înșelat zeci de persoane din Craiova, cărora le promitea obținerea de locuințe la prețuri mici, în schimbul unor sume de bani. Unii dintre cei care au depus plângere împotriva lui vorbesc despre mii de euro, bani pe care i-ar fi dat fostului procuror.
Acesta a fost acuzat în 2018 de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova de comiterea a 20 de infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, delapidare în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu în formă continuată, abuz de încredere și fals în declarații în formă continuată. În martie 2019, magistrații craioveni au dispus arestarea preventivă în lipsă a lui Mihai Drăgoi, care a fost dat în urmărire, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News