Fost subsecretar de stat în MAI, adus la DNA

Fostul subsecretar de stat în MAI Viorel Dosaru, care a fost timp de mai mulţi ani şef al IPJ Prahova, a fost adus cu mandat, miercuri după amiază, la sediul DNA Ploieşti în dosarul clasat în 2014 de procurorul Lucian Papici. 

Dosaru a mai fost în cursul zilei de miercuri la DNA Ploieşti, el fiind citat în calitate de suspect în acest dosar. Surse judiciare au declarat că el este acuzat în acest dosar de două infracţiuni de luare de mită, furnizare de informaţii nedestinate publicităţii şi favorizarea infractorului.

De asemenea, la DNA Ploieşti a mai fost adus cu mandat miercuri după amiază procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, de asemenea suspect în dosar, el fiind acuzat de luare de mită şi furnizare de informaţii confidenţiale.

La DNA va mai fi adus cu mandat procurorul Aurelian Mihăilă, procurorii DNA Ploieşti obţinând pentru acesta, dar şi pentru Liviu Tudose aviz din partea CSM pentru reţinere şi arestare preventivă, au mai precizat sursele citate. În sediul instituţiei se mai află fostul şef al DGA Prahova, Constantin Ispas, care a fost citat în calitate de suspect în acelaşi dosar. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel