Mihaela Raluca Tudor, fostă jurnalistă, atrage atenția asupra unui aspect important, în ceea ce-l privește pe președintele Klaus Iohannis, în contextul pandemiei.
"Preşedintele ţării anunţă noi restricţii. Nu anunţă, în schimb, şi ce are de gând să facă cu mult lăudatele fonduri europene obţinute de el pentru efectele “pandemiei”, fonduri care nici până acum nu pot fi accesate şi înţeleg că cele pentru investiţii nici nu vor fi, cel puţin anul acesta. Să dăm foc atunci la companii, alea care produc bani pentru stat, pentru că statul nu e capabil să administreze sanitar o problemă care în România este atât gravă, de ordinul sutelor de pacienţi care ajung la ATI. Oare cât cred mai acceptăm acest management politic dezastruos şi acoperit de fricile oamenilor? Ei nu ştiu că virusul nu dispare nici anul ăsta, nici anul viitor şi că viaţa merge mai departe?!", a scris Mihaela Raluca Tudor pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu