Pătru, fosta șefă a AEP, achitată în dosarul DNA în care era acuzată că a primit mită 275.000 euro

Tribunalul Bucureşti a dispus luni achitarea fostului preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana-Maria Pătru, într-un dosar în care aceasta a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, fiind acuzată că a primit 275.000 euro de la o firmă pentru a-i asigura câştigarea unor contracte din bani publici. 

Instanţa a mai dispus ridicarea sechestrului pus pe averea Anei-Maria Pătru. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de DNA. Potrivit DNA, în perioada aprilie - iunie 2008, Ana-Maria Pătru a pretins, iar în 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui imobil situat în Bucureşti.

'În schimb, aceasta a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum şi că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat. În 2009, inculpata Pătru a disimulat provenienţa sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operaţii comerciale între mai multe societăţi comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă şi o firmă controlată de Ana-Maria Pătru prin soţul ei', susţineau procurorii.

DNA mai spunea că, în anul 2011, Ana-Maria Pătru a pretins de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi contravaloarea unui autovehicul de lux din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susţine derularea, în bune condiţii, a unor contracte de servicii încheiate de firmă cu AEP. De asemenea, ea a promis, conform sursei citate, că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat. 'În 2011, în aceeaşi calitate, Pătru a pretins şi a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audienţă, fapt care s-a şi întâmplat la scurt timp de la intervenţie', preciza DNA.

Anchetatorii au constatat că Pătru, cu banii proveniţi din cele două fapte de trafic de influenţă descrise, a achiziţionat un autovehicul de lux, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar şi beneficiarul real al bunului cumpărat, în acelaşi an, aceasta l-a înmatriculat pe numele unei alte persoane, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel