Cornelia Corescu, fosta șefă a ITM Timiș, trimisă în judecată pentru trafic de influenţă, în dosarul "Şpagă pentru PDL", a fost condamnată, miercuri, de Tribunalul Timiş, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, fostul secretar executiv PDL, Vasile Medeşan, a primit doi ani de închisoare cu executare.
Cornelia Corescu a fost acuzată de DNA că a cerut suma de 10.000 de lei de la administratorul unei firme indicând ca banii să fie donaţi pentru organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada iulie-august, Corescu, în calitate de inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, prin intermediul lui Vasile Medeşan, i-a pretins unui denunţător, administrator la o societate comercială, suma de 10.000 lei, indicându-i ca banii să fie achitaţi ca donaţie pentru organizaţia judeţeană de partid din care aceştia făceau parte (Partidul Democrat Liberal), se arată într-un comunicat de joi al DNA.
În schimb, Cornelia Corescu urma să intervină la funcţionari din subordinea sa, asupra cărora avea influenţă, pentru a-i determina să nu aplice firmei denunţătorului sancţiunile contravenţionale corespunzătoare referitoare la încălcarea legislaţiei muncii, pentru o serie de nereguli constatate.
Întrucât denunţătorul nu a achitat decât 1.000 lei din suma pretinsă, Cornelia Corescu a dispus ca o angajată din subordine să înlocuiască procesul-verbal iniţial cu un altul în care se consemnau împrejurări nereale ce ar fi atras sancţiuni mai aspre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News