Fosta soţie a unei cunoscute vedete a fost executată silit pentru rate şi întreţinere neplătite. Aceasta are la dispoziţie o lună să-şi strângă lucrurile și să părăsească locuința.
Mariana Moculescu, fosta soție a lui Horia Moculescu, a fost executată silit, luni, aceasta având termen ca într-o lună să-şi ridice lucrurile din fosta locuinţă aflată pe strada Brezoianu. Horia Moculescu a schimbat yalele pentru a se asigura că nu-l va mai deranja vreodată fosta nevastă, scrie click.ro.
După divorțul de acum 13 ani, compozitorul şi fosta nevastă au plătit separat ratele pentru locuinţă, dar şi cheltuielile de întreţinere, numai că în ultimii doi ani, neavând un loc de muncă, Mariana a rămas în urmă cu contribuţiile lunare.
Numai la întreţinere, Mariana Moculescu a ajuns să acumuleze datorii de peste 120 de milioane de lei vechi, fără penalităţi, iar de mai bine de un an şi jumătate aceasta nu a mai plătit ratele pentru partea ei de casă. Cei de la Administraţia Fondului Imobiliar au dat-o în judecată pentru neplată. Au câştigat procesul împotriva ei, iar ieri au executat-o silit.
Fosta soție a lui Moculescu nu mai are voie să intre în fosta locuinţă şi are la dispoziţie o lună pentru a-şi recupera lucrurile. Executarea s-a făcut în lipsa Marianei, deoarece ea este plecată de câteva săptămâni în Austria, unde face videochat.
Mariana Moculescu a declarat pentru Click! că a aflat de la fostul iubit despre executare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu