Fostă spioană a Coreei de Nord a dezvăluit de ce Phenianul amenință

spiona coreea de nord
spiona coreea de nord

Fosta spioană a Coreei de Nord, Kim Hyun-Hee, care a aruncat în aer un avion civil ucigând 115 persoane, a vorbit despre motivele pentru care Nord-ul are rachetele nucleare "amorsate și gata de lansare". 

Kim Hyun-Hee a vorbit, înconjurată de gărzi de corp, la o adresă secretă din Sud. Fosta teroristă, acum în vârstă de 51 de ani, a spus că recentele amenințări ale Phenianului nu sunt mai mult decât încercările de a-l sprijinii pe noul și tânărul lider, Kim Jong Un. Fosta spioană spune că el este "tânăr și lipsit de experiență". A adăugat "El se luptă să câștige controlul total asupra forțelor militare și loialitatea lor. De aceea face atât de multe vizite la bazele militare". 

Kim Hyun-Hee susține că sunt motive întemeiate pentru care Nordul amenință cu un război nuclear. "Coreea de Nord folosește programul său nuclear pentru a-și menține oamenii în linie și pentru a determina Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii să cedeze", scrie Daily Mail.

Cine este spioana Kim Hyun-Hee

Fost spioană trăiește cu teama că nord-coreeni asasini vor încerca să ajungă la ea pentru a o preveni să nu furnizeze informații despre statul stalinist pe care l-a servit cu fidelitate. În 1987 ea a primit ordine de la liderul de atunci, Kim Jong II, să arunce în aer zborul KAL 858. Ea și un alt agent, care s-a dat drept tatăl ei, au călătorit din Coreea de Nord, prin Europa și pe la Bahrain. S-au debarcat după ce "au plantat" o bombă din plastic ascunsă într-un dispozitiv de radio, într-un suport pentru bagaje. Explozia a trimis avionul în jungla de la granița dintre Thailanda și Birmania. Toți pasagerii au murit. Capturat în Bahrain, pentru posesie de pașapoarte falsificate, "tatăl" s-a sinucis cu o capsulă de cianură. Kim, care atunci avea 25 de ani, "nu a avut succes" cu tentativa de suicid. Tribunalul din Coreea de Sud i-a dat pedeapsa cu moartea, însă a fost grațiată și a îmbrățișat viața din sud. Acum, este căsătorită, are doi copii, dar trăiește cu frica că spionii din Nord o vor ucide.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel