Foştii deţinuţi politici i-au reclamat lui Ungureanu că nu le sunt respectate drepturile

ungureanu
ungureanu

Reprezentanţii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici i s-au plâns, joi, premierului Ungureanu că nu le sunt respectate drepturi legate de transport şi de acordarea de medicamente şi bilete de tratament gratuite şi au solicitat ca asociaţiile de profil să fie scutite de taxe şi impozite.

O delegaţie a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România a gost primită, joi, la Palatul Victoria, de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele structurii, Octav Bjoza, declarând, la început, că foştii deţinuţi politici au solicitat de şase ori preşedintelui Traian Băsescu şi de trei ori fostului premier Emil Boc să fie primiţi în audienţă, dar că au fost îndrumaţi să discute cu consilieri ai acestora, în timp ce cu ministrul Muncii au avut doar "un schimb de amabilităţi şi promisiuni fără acoperire."

Reprezentanţii asociaţiei i s-au plâns premierului Ungureanu că, în loc să primească medicamente gratuite, le sunt acordate doar reţete compensate şi că sunt obligaţi să se prezinte lunar pentru a-şi ridica titlurile de transport gratuite, în condiţiile în care majoritatea foştilor deţinuţi politici sunt oameni în vârstă, iar statul oferă câte un bilet de tratament gratuit la 20 de foşti deţinuţi.

Asociaţia a solicitat primului-ministru să fie scutită de la plata taxelor şi impozitelor pentru proprii angajaţi şi ca pensionarii cu statut de fost deţinut politic să nu plătească CAS.

Printre subiectele discutate s-au mai numărat sistemul de decoraţii şi proiectele de muzee sau monumente ale rezistenţei anticomuniste.

Citeşte şi: Sorin Paveliu despre cazul românului care a murit pentru că nu i s-a respectat dreptul la viață: Este inuman ce au făcut autoritățile

Statul român, condamnat la CEDO pentru încălcarea dreptului la viață al unui bolnav

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel