EXCLUSIV  Fostul baron Morega, trimis la expertiză psihiatrică. Ramona Tatarici (avocată): Poate apărea o problemă

Foto: Captură video Antena 3 CNN
Foto: Captură video Antena 3 CNN

Cazul fostului prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, prins fără permis de mai multe ori, a fost dezbătut în cadrul emisiunii „Culisele Justiției”.

După ce a fost implicat în mai multe incidente rutiere și a condus fără permis de conducere, fostul prefect de Gorj a fost acuzat că a agresat o jurnalistă și a fost plasat sub arest la domiciliu cu dispozitiv electronic de supraveghere.

Decizia de arest la domiciliu a fost luată de magistrați în urma cererii procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu una mai severă. Astfel, sâmbătă, s-a confirmat că Dan Morega va fi supus acestei măsuri, care îi va restricționa libertatea de mișcare și îl va supune supravegherii constante a autorităților.

Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, incidentul recent în care a fost implicat Morega a avut loc pe strada Fântânii din municipiul Târgu Jiu, unde acesta a lovit o mașină în timp ce conducea. Din fericire, nu au existat victime, ci doar pagube materiale. Mai grav este faptul că bărbatul avea permisul de conducere retras încă din luna februarie.

Aceasta nu este prima oară când Dan Morega se află în atenția autorităților rutiere pentru că a condus fără permis. Incidente similare s-au petrecut în repetate rânduri, atât în Gorj, cât și în alte județe, inclusiv în București. Deși a fost plasat sub control judiciar anterior, Morega nu s-a abținut să mai conducă vehicule, sfidând astfel legea și punând în pericol siguranța rutieră.

La sfârșitul lunii februarie, Dan Morega a fost internat într-o secție de psihiatrie pentru a fi supus unei expertize care să stabilească dacă este apt să mai conducă vehicule. Cu toate acestea, declarațiile sale ulterioare, în care sugera că va continua să conducă chiar și după externare, ridică serioase semne de întrebare cu privire la atitudinea sa față de regulile de circulație și la respectul față de lege.

Limitele legii când conduci fără permis. Ramona Tatarici: În măsura în care se va constata că nu are discernământ, nu va răspunde penal

Întrebată de Laura Duță care sunt limitele legii, avocata Ramona Tatarici a răspuns, în cadrul emisiunii „Culisele Justiției”:

„Din câte știu, totul a pornit de la acest act administrativ, în sensul că i-a fost interzis să conducă în urmă cu puțin timp, dar el a condus în continuare. Evident că, în măsura în care se va constata că nu are discernământ, nu va răspunde penal. O măsură destul de drastică și nu știu în ce context i s-ar aplica domnului, mergând pe premisa că nu ar avea discernământ, din moment ce nu răspunde penal și nu poate să dispună de nicio altă măsură restrictivă de libertate, poate fi internarea medicală involuntară.

Această internare medicală înseamnă internarea lui fără acord, într-o unitate spitalicească unde va sta sub tratament psihiatric. E tot ce poate face statul.”

Întrebată dacă există o responsabilitate și în cazul rudelor, avocata a răspuns:

„Rudele au doar o obligație morală, însă mai mult nu. Trebuie pusă persoana respectivă sub interdicție. În măsura în care se numește un curator, atunci ai cum să spui că are obligații în ceea ce privește paza acelei persoane. Statul poate să intervină doar prin acele internări medicale involuntare, și sunt foarte multe cazuri. Însă, în mod evident, cred că sunt insuficiente resursele statului, și mă refer aici și la locurile din spitale și din centrele de îngrijire a acestor cazuri, dar și în cazul identificării tuturor persoanelor.”

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel