Fostul deputat, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare

Fostul deputat PDL Alin Trăşculescu a fost condamnat vineri de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, delapidare, uz de fals, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani. Decizia instanţei este definitivă. 

Astfel, instanţa a decis: "contopeşte cele trei pedepse principale şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa în final o pedeapsă rezultantă de trei ani de închisoare. Menţine sechestrul asigurător asupra bunurilor şi a sumelor de bani deţinute de către inculpatul Trăşculescu Alin-Silviu, până la concurenţa sumei de 100.000 lei".

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Alin Silviu Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul denunţător Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 de euro, din care ar fi primit, cu ajutorul lui Calotă, suma totală de 364.000 de lei, în patru tranşe - de 30.000 de lei, 124.000 de lei, 100.000 de lei şi 200.000 de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel