Recording Academy, asociaţia americană a profesioniştilor din industria muzicală care organizează premiile Grammy, l-a demis oficial luni pe fostul său director executiv.
Academia a reziliat contractul cu Deborah Dugan printr-o scrisoare, distribuită în rândul profesioniştilor din industria muzicală, în care o acuză pe fosta sa directoare executivă "de deficienţe şi eşecuri în gestiune".
La sfârşitul lunii ianuarie, Deborah Dugan a depus o plângere în Los Angeles la Comisia pentru egalitate de şanse în domeniul profesional, acuzând Academia de discriminare şi hărţuire.
Prima femeie care a condus Academia a vorbit în plângerea depusă despre acuzaţii de hărţuire sexuală, conflict de interese şi nereguli în procedura de votare pentru premiile Grammy.
Deborah Dugan a afirmat de asemenea că a fost supusă unor presiuni pentru a-i oferi un post de consultant predecesorului său, Neil Portnow, deşi, în opinia sa, existau bănuieli în cadrul organizaţiei că acesta ar fi violat o cântăreaţă, motivul real pentru care contractul acestuia nu a mai fost reînnoit după 17 ani.
Neil Portnow a reacţionat, dând asigurări că plângerea este plină de acuzaţii inexacte, false, scandaloase şi teribil de dureroase la adresa sa.
Deborah Dugan consideră că demiterea ei reprezintă o măsură de represalii din partea Academiei.
"Deşi sunt dezamăgită, nu sunt surprinsă având în vedere modul în care Academia obişnuieşte să-i trateze pe cei care lansează alerte", a reacţionat Dugan la anunţul demiterii sale, într-o declaraţie transmisă AFP de avocaţii săi.
"În loc să încerc să reformez această instituţie coruptă din interior, voi persevera pentru a-i trage la răspundere pe cei care continuă micile aranjamente, afectând procesul de vot la premiile Grammy şi discriminând femeile şi persoanele de culoare, a mai spus ea, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu