Fostul lider al galeriei lui Rapid Bucureşti spune că s-au făcut transferuri eşuate. Dan Şucu a reacţionat imediat

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Fostul lider al galeriei celor de la Rapid Bucureşti, Gheorghe Răducanu, a spus că au fost făcute transferuri eşuate la club. Finanţatorul Dan Şucu a reacţionat imediat. 

”Aș vrea să fac anumite precizări. Vreau să se știe că aici e Giuleștiul, noi avem o identitate, o istorie. Suporterii și-au făcut datoria cu vârf și îndesat. Clubul e în viață mai mult datorită nouă decât oricui altcuiva. Pancone (n.red. Daniel Pancu) este în studio și vreau să confirme că atunci când mai avea șanse la promovare a fost contestat.

Eu am o relație specială cu el. Știam care e situația, ăsta e Giuleștiul. Când nu sunt rezultate, ești contestat. Mai mult decât atât, Mutu trebuia să își asume când a venit. Sunt șase etape fără victorie, nu putem să ne transformăm într-un public de aplaudaci. Nu trebuie să transformăm publicul în cel de la Voluntari, care vin cu trei trompete și patru tobe.

Nu vreau să intru în detalii tehnice, e problema antrenorului, dar sunt momente când galeria trebuie să trezească la viață echipa. A fost un semnal de alarmă. Publicul va încuraja echipa din minutul 1 până în minutul 90 cu mare ardoare la meciul cu FCSB.

Eu aș prefera să avem o discuție cu conducătorii. Cu jucătorii am mai avut discuții, dar, din păcate, ei nu prea înțeleg foarte bine ce înseamnă spiritul Rapidului. S-au făcut niște transferuri eșuate, cineva ar trebui să își asume aceste transferuri. Dacă nu dai randament într-o societate, ești tras la răspundere. Cine își asumă transferurile respective?

Când s-a luat decizia cu Mutu, multă lume spunea că Mutu a ajuns la Rapid prin intermediul meu și al nașului meu (n.red. Nicu Gheară), dar nașul meu nu mai vorbește de mult timp cu Adi Mutu. Nu se implică, nu s-a implicat niciodată.  

Mutu a fost numit de conducătorii Rapidului, cu toate că eu poate mi-l doream pe Pancu sau pe Șumi, că erau rapidiști de-ai noștri. Nu putem să spunem că îl vrem afară pe Mutu, am tras doar un semnal de alarmă”, a spus Gheorghe Răducanu la emisiunea Digi Sport Special.

Dan Şucu a reacţionat imediat 

"Care sunt transferurile eșuate? Anumite lucruri pot merge bine, altele nu. Este adevărat, nu prea au mers foarte bine, dar nu văd aici o problemă.

Noi avem o discuție internă, vedem cine rămâne, cine pleacă și așa mai departe. Evident că există un număr de jucători care pleacă și e normal să plece. Vor veni alții. Mutu e un antrenor foarte bun.

Stăm de vorba în mod corect cu cei din galerie. Dânsii mereu sunt pe acolo, când merg la birou, stau de vorbă și cu Nico (n.r. Daniel Niculae, președintele clubului), pun țara la cale în permanență", a spus Dan Șucu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel