Fostul mare luptător român Gheorghe Berceanu va fi inclus în Hall of Fame-ul forului mondial

Fostul mare luptător român Gheorghe Berceanu a fost nominalizat de Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Lupte (UWW) pentru a fi inclus în Hall of Fame-ul forului mondial, în cadrul unei ceremonii care va avea loc anul viitor la Tokyo, potrivit site-ului COSR. 

Hercule de buzunar, cum a fost supranumit Gheorghe Berceanu, campion olimpic la lupte greco-romane la categoria 48 kg, în 1972, la JO de la Munchen şi medaliat cu argint la Montreal în 1976, tot la cat. 48 kg, este cel de-al doilea român, după Ştefan Rusu, în 2016, care va face parte din panteonul gloriilor acestui sport. Gheorghe Berceanu a început să practice luptele greco-romane la clubul Electroputere din Craiova, sub îndrumarea antrenorului Ilie Marinescu. S-a transferat apoi la Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, unde a înregistrat succesele sale, atât ca sportiv, cât şi ca antrenor. A cucerit opt titluri naţionale, a participat la două ediţii ale JO, a fost triplu campion european, în 1970, 1972 şi 1973, şi dublu campion mondial, în 1969 şi 1970. A primit titlul de Sportiv Emerit, iar în 2000 i-a fost conferit Ordinul naţional Pentru Merit în grad de cavaler. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel