Fostul ministru al Culturii, atac la succesoarea sa

Fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu a reacţionat miercuri, pe pagina sa de Facebook, și o critică pe succesoarea sa, Corina Șuteu, că nu continuă reforma instituţională din domeniu, referindu-se la situația de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

Alegeri prezidentiale 2024

Reacția lui Vlad Alexandrescu vine după rezultatul celui de-al doilea concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Țăranului, prin care Virgil Niţulescu este dat câştigător.

„La al doilea concurs pentru desemnarea managerului Muzeului Naţional al Ţăranului Român, după ce primul concurs care l-a dat clar câştigător pe Vintilă Mihăilescu în faţa lui Virgil Niţulescu a fost casat, o altă comisie de concurs l-a declarat câştigător pe cel de-al doilea. Ministrul Corina Şuteu a făcut exact ce a dorit sistemul. La fel ca la Muzeul Naţional de Istorie a României, unde după ce fostul manager Ernest Oberländer Târnoveanu a obţinut nota 6.80 (notă după care ministrul era obligat potrivit legii să îl demită), Corina Şuteu l-a numit tot pe el interimar pentru 4 luni", a scris Vlad Alexandrescu, miercuri, pe Facebook.

După ce mandatul directorului MNŢR Virgil Niţulescu a expirat la finele lunii mai, a fost organizat un examen de ocupare a poziţiei manageriale. Deşi examenul a fost câştigat de antropologul Vintilă Mihăilescu, ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat refacerea demersurilor de ocupare a poziţiei manageriale, Virgil Niţulescu fiind manager interimar al instituţiei, până la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului.

Reforma, periclitată

În mesajul său, Vlad Alexandrescu este de părere că reforma iniţiată de acesta la nivelul instituţiilor subordonate Ministerului Culturii este periclitată, fiind vorba de existenţa unor grupuri de interese în privinţa monumentelor de patrimoniu din ţară. Vlad Alexandrescu se arată dezamăgit de faptul că ministrul Corina Şuteu nu se dovedeşte o continuatoare a reformelor, iar deciziile sunt controlate de repectivele grupuri de interese:

"Se alege praful de toată reforma pe care am pornit-o! Acest demers a produs un șoc în rețeaua directorilor din instituțiile aflate în subordinea ministerului Culturii, precum și în grupurile de interese ce gravitează în jurul monumentelor de patrimoniu ale României. Am sperat că această reformă va fi continuată chiar de succesoarea mea la minister. Președintele Klaus Iohannis a spus, cu prilejul depunerii jurământului ei, că domeniul de care se ocupă ministerul Culturii are nevoie de reformă. Din nefericire, la ministerul Culturii cuvântul reformă nu se mai pronunță.

E limpede pentru mine astăzi că, în fața amenințării pe care acei directori pare că o reprezintă, a prevalat o frică atavică. Și un control radical al deciziei de către grupuri de interese. Nu pot spune cu precizie unde este originea eșecului. Probabil în acea frică și în neasumare. Or, aici e ca la o luptă inegală cu o haită de câini sălbatici: dacă te simt că ți-e frică de ei, ești pierdut! Te vor sfâșia.

Ca dovadă, Legea Cinematografiei, un proiect pornit tot sub mandatul meu, asumat și finalizat de Corina Șuteu, s-a împotmolit în Parlament, unde a fost tăiat de pe Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare. Este trist, cât se poate de trist! Tot ce pot spune aici este că îmi pare rău că, în această privință, se pierd luni prețioase, în care din interiorul unui guvern partizan al reformelor se puteau face transformări spectaculoase ale sistemului.

Această risipă de timp se petrece în dauna oamenilor tineri, în special, care așteaptă în continuare recunoaștere și dreptate și care gem sub povara subfinanțării sau nefinanțării proiectelor culturale. A canalizării discreționare a fondurilor. A politicilor de angajare ce mimează selecția pe merit. Reformele pe care le-am inițiat s-au dus de râpă. Majoritatea au fost deja abandonate, iar în lunile ce vin vor fi abandonate și cele câteva care mai sunt pe agendă, de formă. Asta în ciuda unor oameni dedicați și pricepuți care cred în ele și care și-au pus toată energia în desfășurarea lor. Fără curaj nu se poate face nimic. La capătul mandatului acestui ministru nu va mai rămâne nimic din toate proiectele pe care le-am început!", a continuat fostul ministru Vlad Alexandrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel