Fostul ministru Sebastian Vlădescu a fost condamnat de ÎCCJ la 8 ani și 6 luni de închisoare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe fostul ministru Sebastian Vlădescu la 8 ani și 6 luni de închisoare. 

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar legat de atribuirea unui contract de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată.

Decizia instanţei nu este definitivă, transmite Agerpres. 

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, joi, condamnarea fostului ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, la 7 ani de închisoare pentru luare de mită și 6 ani de închisoare pentru trafic de influență, în formă continuată. Contopind pedepsele, Vlădescu Sebastian-Teodor-Gheorghe este condamnat la pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an și 6 luni, rezultând o pedeapsă finală de 8 ani și 6 luni închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenție, transmite Mediafax.

Instanța a decis și condamnarea lui Mircea Ionuț Costea la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în forma complicității și a Mihaelei Mititelu la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influență, pe care inculpata urmează să o execute în regim de detenție.

Constantin Dascălu, un alt nume din dosar ce a primit o pedeapsă cu executare

În același dosar a fost condamnat și Constantin Dascălu la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenție, dar și pe Cristian-Alexandru Boureanu la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influență.

„În baza art. 97 din Codul penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului Boureanu Cristian Alexandru prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 24005/299/2017, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală). Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin decizia penală antemenționată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de ultraj (...) contopește pedepsele aplicate inculpatului Boureanu Cristian Alexandru, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite de 9 luni închisoare, rezultând o pedeapsă finală de 4 ani și 3 luni închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenție”, potrivit deciziei instanței.

Potrivit deciziei ÎCCJ, se dispune confiscarea specială a sumelor de 3.990.248,6 lei și 65.000 euro de la inculpatul Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe. Se dispune confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la același inculpat. Se dispune confiscarea specială a sumelor de 3.121.328,41 lei și 1.919.900 euro de la inculpatul Costea Mircea Ionuț. Se dispune confiscarea specială a sumelor de 3.083.498,71 lei ?i 1.050.087 euro de la inculpata Mititelu Mihaela. Se dispune confiscarea specială a sumei de 1.114.000 euro de la inculpatul Dascălu Constantin. Se dispune confiscarea specială a sumei de 2.111.799,71 euro de la inculpatul Boureanu Cristian Alexandru. Se dispune confiscarea specială a sumei de 214.874,88 euro virată în contul deschis pe numele SC Topanel Production Panels SA la A.N.A.B.I., dispoziție ce se va comunica Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Decizia ÎCCJ nu este definitivă și are termen de 10 zile de la comunicare.

Istoricul dosarului

Inculpații au fost trimiși în judecată de DNA. Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de trafic de influență, pe vremea când era minsitru de Finanțe. În același dosar au fost trimiși în judecată și Mircea Ionuț Costea, fost angajat în cadrul ministerului finanțelor, deținând o funcție de conducere într-o bancă de stat la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită, un administrator al unor societăți comerciale, persoană apropiată de conducerea CNCFR pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită; Constantin Dascălu - secretar de stat în cadrul ministerului transporturilor în perioada săvârșirii faptelor) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și Cristian Alexandru Boureanu, parlamentar și vicepreședinte al unui partid politic aflat la guvernare în perioada săvârșirii faptelor, pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență.

Activitatea infracțională s-a desfășurat în două etape, potrivit DNA. Prima etapă ar fi acut loc în anul 2005, în contextul licitației organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanții companiei străine au convenit cu Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea-Ionuț și cu persoana apropiată de conducerea CNCFR, să le plătească eșalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român. În schimbul, acestor sume, inculpații au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanțarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum și plata la timp a facturilor emise.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpați, astfel: o primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanță cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006-2011, suma totală de 39.363.071 lei, deși nu au fost prestate servicii. Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăți offshore afiliate acesteia cu societăți controlate de inculpați, prin care sumele de bani au ajuns la aceștia. În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuț a primit 3.121.328,41 lei și 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administrator a unor societăți comerciale, a primit 3.083.498 lei și 1.050.087 euro.

A doua etapă a avut loc în cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului și al crizei economice care a dus la întârzierea plății facturilor, reprezentanții companiei străine au ajuns la o nouă înțelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe (care îndeplinea din nou funcția de ministru de finanțe), Constantin Dascălu și Cristian Boureanu. Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetățean român cu domiciliul în străinătate. Ulterior, sumele au fost transferate prin operațiuni succesive către alte societăți offshore, stratificate pe 5 niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor. În ultima etapă, banii au fost transferați în conturile unor societăți indicate de inculpați sau au fost retrași în numerar și au fost înmânați acestora. În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit 2.242.000 euro, Dascălu Constantin a primit 1.114.000 euro, iar Boureanu Cristian Alexandru a primit 2.111.799 euro. Totodată, un director al companiei străine, căruia i-a revenit suma de 1.100.000 euro ca urmare a contribuției sale la activitățile infracționale, a încheiat anterior un acord de recunoaștere a vinovăției, admis de instanța de judecată.

Citește și: ÎCCJ restituie cauțiunea impusă de DNA lui Sebastian Vlădescu

Vezi și: Sebastian Vlădescu: Majorări de taxe post criză? Asta este răul cel mai mic. De unde poate veni salvarea României

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel