Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, crede că declaraţiile lui Traian Băsescu despre unirea României cu Republica Moldova îi ajută pe comunişti şi pe Rusia. El a precizat că termenul estimat de Băsescu pentru semnarea acordului de asociere de către Chişinău, anume mai 2014, este nerealist, putându-se vorbi, mai degrabă, de toamna anului viitor.
„Pentru noi, obiectiv este septembrie 2014. Vă explic de ce: pentru ca, după semnare, parlamentul actual să aibă timpul necesar înainte de dizolvare, înainte de alegeri să ratifice aceste acorduri, iar atunci când vom intra în alegeri aceste texte să fie deja promulgate şi să intre în vigoare”, a declarat Filat pentru Adevărul.
„Negocierile pentru ridicarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova sunt finalizate, Moldova a îndeplinit toate condiţiile pentru a primi acest regim. Procesul continuă, acum avem nevoie de aprobarea PE. Noi ne aşteptăm ca Parlamentul European să ia această decizie până la terminarea actualului mandat (mai 2014 - n.r)”, a adăugat acesta.
Liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova apreciază că declaraţiiile unioniste ale lui Băsescu nu ajută integrarea europeană a Chişinăuluii, ci dimpotrivă.
Pe comunişti, pe cei de la Moscova, îi ajută. Vreau să fiu foarte sincer: proiectul naţional al Republicii Moldova este integrarea în UE. Asta înseamnă că va deveni ţară membră, acolo unde nu mai sunt frontiere.”
„Nu am vorbit cu Traian Băsescu despre asta la întâlnirea pe care am avut-o joi seară, avem foarte multe lucruri de vorbit, este vorba şi despre cooperare energetică, este vorba şi despre alte proiecte cu caracter economic şi nu doar, altele care ţin despre integrare...acest subiect nu a fost discutat”, a menţionat fostul premier.
„Eu cred că mai bine îl întrebaţi pe Băsescu ce a avut în vedere când a făcut declaraţiile. Reiterez poziţia mea: noi urmărim ca prin acest proces de integrare europeană să avem un stat suveran, independent, puternic, care să fie într-o perspectivă nu foarte îndepărtată mmembru al UE”, a a spus Filat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu