Fostul preşedinte Petru Lucinschi se declară nevinovat în dosarul miliardului furat

Alegeri prezidentiale 2024

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susţine că învinuirile împotriva lui în dosarul miliardului furat din sistemul bancar al republicii sunt "ilegale şi lipsite de orice suport juridic", informează sâmbătă Radio Chişinău.

"Am impresia că nu se caută modalitatea de întoarcere a banilor în ţară, dar se caută 'nume sonore' . Resping orice acuzaţie şi încă o data declar că de la Unibank n-am luat niciodată niciun credit, n-am primit dividende, nici n-am măcar un cont la această bancă. Mai mult, n-am păşit niciodată pragul instituţiei financiare date', afirmă Petru Lucinschi într-o declaraţie transmisă presei de la Chişinău.

Fostul preşedinte susţine că va colabora cu ancheta, iar în zilele apropiate urmează să prezinte informaţiile care confirmă nevinovăţia sa.

"...E vorba de atacuri orchestrate împotriva familiei mele. Acestea au început cu un dosar la comandă împotriva fiului meu Sergiu, în România, au continuat în privinţa altui fiu, Chiril (cazul lui este binecunoscut) şi iată că s-a ajuns şi la persoana mea. Scopul este de a-mi denigra şi compromite imaginea. Însă sunt convins că adevărul, mai devreme sau mai târziu, va ieşi la iveală', mai spune Petru Lucinschi în declaraţia sa.

Fostul preşedinte a fost audiat vineri la Procuratura Anticorupţie de la Chişinău, având statut de bănuit în dosarul fraudei bancare. Ulterior, în aceeaşi zi, ofiţeri anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliul lui Petru Lucinschi, conform media de la Chişinău.

Recent, preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bancar al Republicii Moldova şi de investigare a fraudei bancare din 2014 au dezvăluit mai multe nume de pe lista primită de la compania Kroll cu beneficiarii fraudei bancare ce a destabilizat puternic sistemul financiar al republicii. Printre numele evocate de Alexandru Slusari figura şi cel al fostului preşedinte Petru Lucinschi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel