Fostul preşedinte srilankez Rajapaksa susţine că a făcut ''maximum'' pentru ţara sa

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Fostul preşedinte srilankez Gotabaya Rajapaksa a afirmat că a făcut "maximum" pentru a preveni catastrofa economică ce a lovit ţara sa, dar că pandemia a redus eforturile sale la zero, potrivit scrisorii sale de demisie dată citirii sâmbătă în Parlamentul acestei ţări.

Secretarul general al Parlamentului, Dhammika Dasanayke, a citit în faţa deputaţilor scurta scrisoare de demisie trimisă de Rajapaksa din Singapore, unde acesta a fugit, potrivit Agerpres.

"Este o satisfacţie personală pentru mine că am putut proteja poporul nostru de pandemie, în pofida crizei economice cu care ne confruntam deja la acea vreme", a scris Rajapaksa.

COVID-19 a făcut peste 16.500 de morţi în această insulă cu 22 de milioane de locuitori. Rajapaksa refuzase să instaureze un lockdown în timpul primului val şi le spusese medicilor: "Nu vă panicaţi". Unul dintre miniştrii săi asigurase că Sri Lanka nu are nevoie de vaccinuri străine şi că remediile locale ale şamanilor sunt mai mult decât suficiente.

Rajapaksa a mai afirmat în scrisoarea sa că rezervele în valută străină ale Sri Lanka erau deja foarte mici atunci când el a preluat funcţia de preşedinte în noiembrie 2019 şi că pandemia care a urmat a devastat economia.

Cu toate acestea, cifrele oficiale arată că Sri Lanka dispunea de o rezervă confortabilă de 7,5 miliarde de dolari atunci când Rajapaksa a venit la putere în 2019. Aceste rezerve erau de numai 1 miliard de dolari în ziua plecării sale, iar Sri Lanka este de la mijlocul lui aprilie în incapacitate de plată.

"Lockdown-urile din perioada 2020-2021 au erodat rezervele valutare. Eu am făcut maximum pentru ţară", a adăugat el.

Citirea scrisorii şi anunţarea oficială a demisiei preşedintelui ţării de către preşedintele Parlamentului nu au fost urmate de nicio dezbatere, iar şedinţa specială a fost încheiată după 13 minute.

Deputaţii srilankezi urmează să se reunească săptămâna viitoare pentru a-l alege pe succesorul lui Rajapaksa, care a fugit în Singapore după ce manifestanţi au luat cu asalt reşedinţa lui, pe 9 iulie.

Citește și:

Preşedintele din Sri Lanka şi-a trimis demisia prin e-mail după ce a fugit din ţară

Gotabaya Rajapaksa a trimis prin e-mail scrisoarea de demisie preşedintelui parlamentului joi seară, potrivit Reuters. Nu se ştie pentru moment dacă scrisoarea, trimisă la puţin timp după ce Rajapaksa a ajuns în Singapore, va fi acceptată în formă de e-mail, au adăugat sursele citate de Agerpres.

Armata impune starea de urgență la Colombo

Între timp, la Colombo, trupele au patrulat pe străzi pentru a impune starea de asediu (interzicerea deplasărilor - n.r.), după ce decizia de miercuri a lui Rajapaksa de a-l numi președinte interimar pe aliatul său, premierul Ranil Wickremesinghe, a declanșat noi proteste, demonstranții luând cu asalt Parlamentul și biroul premierului și cerând ca și acesta să demisioneze. 

Guvernul a impus stare de asediu în Colombo de joi la prânz până vineri dimineața devreme, în încercarea de a preveni noi tulburări. Presa locală a arătat vehicule blindate cu soldați patrulând pe străzile orașului. Armata a declarat că trupele au fost împuternicite să folosească forța pentru a proteja oamenii și bunurile publice.

Un mort și 84 de răniți

Poliția a anunțat că o persoană a fost ucisă - un tânăr de 26 de ani - și 84 rănite în ciocnirile dintre poliție și protestatari, miercuri, în apropierea Parlamentului și a biroului premierului, în timp ce oamenii cereau atât înlăturarea lui Rajapaksa, cât și a lui Wickremesinghe.

Armata a declarat că doi soldați au fost grav răniți după ce au fost atacați de protestatari în apropierea Parlamentului, miercuri seara, și că le-au fost smulse armele și încărcătoarele.

Nemulțumirea față de criza economică mocșnește de luni de zile și a atins punctul culminant la sfârșitul săptămânii trecute, când sute de mii de persoane au ocupat clădirile guvernamentale din Colombo, acuzând puternica familie Rajapaksa și pe aliații acesteia pentru inflația galopantă, lipsa bunurilor de bază și corupție. Rajapaksa, soția sa și două gărzi de corp au fugit din țară cu un avion al forțelor aeriene miercuri dimineața devreme și s-au îndreptat spre Maldive.

Citește mai mult aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel