Fostul primar al comunei prahovene Filipeştii de Pădure, Costel Morărescu, şi fostul viceprimar, Vasile-Georgel Surugiu, scapă de dosarul de corupţie în care au fost trimişi în judecată de DNA Ploieşti în legătură cu finanţarea ilegală a unei echipe de fotbal, după ce instanţa a constatat faptul că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Publicitate
Conform datelor postate, marţi, pe portalul instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a dispus încetarea procesului penal faţă de Costel Morărescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (56 acte materiale, corespunzătoare ordinelor de plată semnate), ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale (termen 8 ani - împlinit la data de 30/11/2019).
De asemenea, instanţa încetează procesul penal faţă de inculpatul Vasile-Georgel Surugiu, fost viceprimar al comunei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, (14 acte materiale, corespunzătoare numărului de hotărâri de consiliu local iniţiate şi votate), ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale (termen 8 ani - împlinit la data de 04/06/2020).
Totodată, magistraţii au luat act că persoana vătămată Consiliul Local al comunei Filipeştii de Pădure nu s-a constituit parte în procesul penal. Decizia nu este definitivă. Procurorii din cadrul DNA Ploieşti au dispus, în decembrie 2017, trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi.
Morărescu, cel care era şi preşedinte onorific al Asociaţiei 'Fotbal Club Filipeştii de Pădure', a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, iar Surugiu, preşedinte al asociaţiei, pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, în formă continuată.
Conform DNA, în perioada 25 ianuarie 2006 - 30 martie 2012, Costel Morărescu, în calitate de primar al comunei Filipeştii de Pădure şi de ordonator principal de credite, a dispus acordarea nelegală de finanţări nerambursabile de la bugetul local, în valoare de 2.204.986 lei, Asociaţiei 'Fotbal Club Filipeştii de Pădure' - structură sportivă de drept privat, prin semnarea a 56 de ordine de plată, fără existenţa unui angajament legal.
În activitatea infracţională, Morărescu a fost sprijinit de viceprimarul Surugiu, care este şi consilier local al comunei Filipeştii de Pădure, care şi-a încălcat atribuţiile de ales local şi, cu intenţie, a iniţiat şi a votat 14 hotărâri de consiliu local în baza cărora au fost stabilite sumele de bani virate asociaţiei, fără încheierea unor contracte de finanţare nerambursabilă, cu încălcarea unor dispoziţii din Legea 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului şi Legea 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general din bugetul public, spun procurorii.
În acest mod a fost înlesnită efectuarea unor plăţi nelegale de către inculpatul Morărescu Costel, ordonator principal de credite, către Asociaţia 'Fotbal Club Filipeştii de Pădure', în sumă totală de 2.204.986 lei, mai arată DNA, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu