Fotbal: Burleanu - Singurul rol al LPF în implementarea arbitrajului video este să aibă banii până în primăvară

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că singurul rol pe care îl are Liga Profesionistă de Fotbal în implementarea sistemului de monitorizare video a meciurilor din Liga I este să aibă sumele necesare achiziţionării tehnologiei, până în primăvara anului viitor, în caz contrar, FRF urmând să taie o factură pe care LPF să o achite ulterior. 

'Noi ne-am asumat încă din vară că vom demara toate aceste proceduri, pentru noi nu este nimic nou şi ne vom asigura şi de implementarea lui. Nu suntem dispuşi să investim în tot ce am ce înseamnă pregătirea arbitrilor şi în vară să avem surpriza că LPF nu are resursele financiare. Sistemul VAR odată demarat va fi implementat, fiindcă altfel nu vom putea justifica nişte resurse financiare pe care le vom aloca, şi estimăm cheltuieli de 50-60 de mii de euro în pregătirea arbitrilor. Ca să implementez VAR-ul ai nevoie de trei părţi, care sunt implicate, pe de o parte Federaţia Română de Fotbal, IFAB şi FIFA.

LPF nu există în tot acest protocol. Singurul rol al LPF este să se asigure ca în primăvara anului viitor, când va trebui să cumpărăm toată tehnologia, să aibă banii. Până în primăvara anului viitor va trebui să identifice foarte clar sursele de finanţare. Dacă LPF nu va avea resursele financiare, vă asigur că VAR se va implementa în orice condiţii. Primele meciuri în care se va implementa acest VAR vor fi abia din noul sezon competiţional 2020-2021', a afirmat Burleanu.

Preşedintele federaţiei a precizat că acest sistem video va fi implementat la toate partidele din Liga I: 'Şi nu vom agrea să avem doar anumite meciuri care să beneficieze de sistemul VAR. Nu, dacă se va implementa, toate meciurile trebuie să beneficieze de acest sistem. În cazul în care LPF nu va avea banii vom emite pur şi simplu o factură pe care va trebui să o plătească. Federaţia prin acest protocol este organismul însărcinat pentru implementare, noi vom fi cei care îl vom implementa. În momentul de faţă nu s-a făcut o licitaţie Am avut discuţii cu doi dintre furnizori şi un preţ pe care îl avem în momentul de faţă pentru anul întâi este de aproximativ 800.000 de euro, în anul doi şi trei vor prinde sume mult mai mici.

Pentru că în anul întâi va trebui să achiziţionezi tehnologia şi softul'. Oficialul FRF a mai spus că testările sistemului VAR nu se vor face la meciurile din play-out-ul acestui sezon. 'Am rămas surprins de comunicatul de presă al LPF, ţinând cont de faptul că la federaţie avem un grup de lucru care lucrează încă din luna august la acest proiect. Deja suntem în contact cu FIFA astfel încât în această lună, în octombrie, să putem demara acest proiect. Şi asta presupune să avem un prim workshop la Bucureşti până la sfârşitul acestei luni. În mod normal ar fi trebuit să ne informeze şi pe noi că au reuşit să găsească resursele financiare pentru acest proiect şi să corecteze o greşeală care am văzut că s-a strecurat în comunicatul LPF, şi anume că acest sistem va fi testat în play-off şi play-out. Există un protocol, astfel încât este stabilit foarte clar unde poţi şi unde nu poţi să foloseşti acest sistem. Suporterii trebuie să înţeleagă că toate aceste testări nu pot fi live, este o activitate off-line.

Nu e nevoie de un meci oficial să faci acest lucru. Ce este cel mai important în implementarea sistemului VAR nu este tehnologia pe care o foloseşti, ci implementarea, şi anume să nu ai întârzieri foarte mari, pentru că în Brazilia s-a ajuns la întârzieri de 8-10 minute. Vrem să fim foarte bine puşi la punct cu acest aspect şi de aceea am solicitat sprijin din partea UEFA. Ultima comunicare dintre federaţie şi ligă a fost la nivelul de comitet executiv, în şedinţa precedentă, pentru că astăzi preşedintele LPF a absentat de la şedinţa Comitetului Executiv', a mai spus Răzvan Burleanu.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, că arbitrajul video (VAR) va fi implementat începând cu sezonul 2020-2021 în Liga I şi că intenţionează să testeze acest sistem la unele meciuri din cadrul play-off-ului actualei ediţii a campionatului, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel