Evoluţia Norvegiei împotriva Spaniei din meciul de sâmbătă de la Oslo (1-1) îl inspiră pe selecţionerul Suediei, Janne Andersson, a recunoscut acesta înaintea duelului de marţi cu naţionala antrenată de Robert Moreno, de la Stockholm, din Grupa F a preliminariilor EURO 2020, în care este şi România, scrie EFE.
Andersson a spus că egalul obţinut de Norvegia va fi o referinţă directă pentru a încerca să-i surprindă marţi pe iberici. Ca inspiraţie, tehnicianul a amintit şi meciurile cu Franţa (2-1) şi Olanda (1-1) din preliminariile Cupei Mondiale 2018. El a spus că echipa sa nu se va mulţumi să se apere şi va trebui să arate 'flexibilitate tactică'. 'Am o idee clară despre cum vom juca mâine (marţi - n. r.), despre felul cum vrem să se desfăşoare meciul şi cu ce jucători', a spus tehnicianul într-o conferinţă de presă, fără să ofere detalii. El a dezvăluit că toţi jucătorii s-au putut antrena luni fără probleme, inclusiv fundaşul central Victor Lindelof, care a lipsit la meciul cu Malta (4-0) din cauza durerilor de spate.
Andersson nu a indicat dacă Lindelof va fi titular, nici nu a dat numele celor care vor face pereche în atac. Selecţionerul a spus că Spania este o echipă 'fantastică' pentru care are un respect 'maxim', iar Suedia va fi obligată să joace la un nivel 'mai înalt' ca să obţină un rezultat bun.
Atmosfera din lotul Suediei a fost afectată în ultimele zile de criticile aduse de Zlatan Ibrahimovic lui Andersson. Celebrul atacant, retras de la naţională după EURO 2016, l-a acuzat pe Andersson de rasism, reproşându-i că nu a inclus niciun jucător de altă origine etnică atunci când a alcătuit primul său lot, în urmă cu ceva mai mult de trei ani. 'Nu mi-am schimbat părerea faţă de ce am spus săptămâna trecută, nu e nimic nou, acest subiect e închis', a afirmat Andersson. Zilele trecute el a negat acuzaţiile şi s-a arătat trist din cauza celor spuse de Ibrahimovic, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu