Fotbal: Fundaşul portughez Pepe, indisponibil pentru finala Ligii Naţiunilor

Fundaşul portughez Pepe, accidentat în meciul de miercuri al lusitanilor din semifinalele Ligii Naţiunilor contra Elveţiei (3-1), nu va putea evolua în finala de duminică, scrie AFP. 

Pepe a suferit o fractură în zona omoplatului iar medicii au afirmat, în urma investigaţiilor, că nu va mai putea juca în finală, menţionează Federaţia portugheză de fotbal. Pepe a fost înlocuit în minutul 63 al partidei de pe Dragao din Porto.

Absenţa lui Pepe ridică o problemă importantă pentru selecţionerul Fernando Santos care a contat aproape întotdeauna pe serviciile acestuia, el fiind acum obligat să-i găsească un înlocuitor pe măsură experimentatului fundaş.

În cealaltă semifinală se vor înfrunta, joi seara, echipele Olandei şi Angliei, la Guimaraes. Finala mică (Guimaraes) şi finala (Porto) primei ediţii a Ligii Naţiunilor vor avea loc duminică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel