Andrea Agnelli, preşedintele Asociaţiei Europene a Cluburilor (ECA) şi al lui Juventus Torino, a dat asigurări, joi, în Malta, că proiectul controversat de reformare a Ligii Campionilor la fotbal avansat de organizaţia pe care o conduce este 'pentru Europa' şi nu 'pentru marile cluburi', informează AFP.
'Această reformă nu vizează cu adevărat marile cluburi. Această reformă vizează Europa', a declarat Agnelli în faţa Adunării Generale extraordinare a ECA, ce se desfăşoară joi şi vineri la La Valetta. Prezentat la începutul lunii mai de UEFA, care lucrează în strânsă colaborare cu ECA, proiectul de reformare a Ligii Campionilor a fost primit cu mari rezerve de numeroase cluburi şi ligi. Ligile organizatoare ale campionatelor naţionale şi un mare număr de cluburi au cerut, recent, Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) 'o adevărată negociere' în privinţa reformei controversate a Ligii Campionilor, susceptibilă de a se transforma într-un cerc închis în 2024.
Opozanţii proiectului de reformă atribuit instanţei europene s-au pronunţat clar pentru necesitatea unui 'consens' pe această temă explozivă, lăsând să planeze posibile acţiuni legale dacă va persista conflictul. Asociaţia Europeană a Cluburilor şi preşedintele său au avansat în ultimele săptămâni argumentele lor pentru lansarea unei noi Ligi a Campionilor începând din 2024, ce tinde să devină o ligă închisă favorabilă celor mai puternice cluburi.
Noua Ligă a Campionilor ar putea cuprinde patru grupe de opt, ceea ce ar duce la o creştere a numărului de meciuri europene, precum şi un sistem care să permită celor mai bune cinci echipe din fiecare grupă să se califice direct pentru ediţia următoare, independent de clasamentul din campionatul lor. Cluburilor mai modeste şi ligile organizatoare din campionatele naţionale se tem să-şi vadă competiţiile devalorizate, în special dacă reforma va afecta competiţiile interne prin includerea de meciuri din competiţiile europene în weekend-uri. Conform lui Agnelli, la 'bază se află stabilitatea în ce priveşte accederea la competiţii.
Cluburile situate între locurile 16 şi 40 sau 50 în clasamentul european sunt cele care prezintă cele mai mari riscuri de a nu putea creşte în sistemul european aşa cum este el în acest moment', dând exemplu Ajax Amsterdam. 'Ajax a disputat semifinala Ligii Campionilor, câştigând campionatul şi Cupa, dar va trebui să înceapă din nou cu turul preliminar. Deci cum poate Ajax să crească în acest mod?', a spus Agnelli, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu