Fotbal: Real Madrid şi Chelsea Londra negociază preţul lui Eden Hazard

Real Madrid a deschis negocierile directe cu clubul englez de fotbal Chelsea Londra pentru fixarea preţului internaţionalului belgian Eden Hazard, cu care gruparea din capitala Spaniei s-a pus deja de acord, informează presa sportivă iberică.

Potrivit ziarului AS, directorul general al lui Real, Jose Angel Sanchez, care a iniţiat deja contactele, se va deplasa săptămâna aceasta la Londra, pentru a finaliza acordul cu Marina Granovskaia, 'doamna de fier' a patronului Roman Abramovici. Pentru moment, cele două părţi se află pe poziţii diferite, în condiţiile în care Chelsea solicită 120 milioane euro în schimbul vedetei sale, în timp ce madrilenii nu sunt dispuşi să depăşească bariera de 100 milioane.

Real Madrid doreşte să construiască un nou proiect în jurul lui Hazard şi, din acest motiv, vrea să accelereze la maximum negocierile cu Chelsea, pentru a-l putea prezenta pe belgian săptămâna viitoare, după meciurile internaţionale. Eden Hazard se află în prezent în cantonament cu selecţionata Belgiei şi va fi liber abia miercurea viitoare, acesta fiind intervalul în care clubul spaniol doreşte să finalizeze transferul său de la Chelsea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel