Fotbal: Rednic dă asigurări că va continua ca antrenor la Dinamo

Tehnicianul Mircea Rednic a dat asigurări că va continua ca antrenor principal la echipa de fotbal Dinamo şi în sezonul viitor, fiind mulţumit de condiţiile financiare promise de conducere.

'Nu ştiu cine sugerează că aş pleca, eu am fost clar de la început, eu rămân. Eu am venit să rămân, nu să plec. Am venit să construiesc o echipă. Am avut posibilitatea la aceste meciuri oficiale să-mi fac o imagine despre jucătorii pe care i-am adus în iarnă. Rezultatele cred că sunt mult mai bune decât ale echipei care era în momentul când am preluat-o eu. Şi cu buget mai mic. Din jucătorii care au venit, nouă rămân', a declarat Rednic, joi, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă rămâne şi în situaţia în care bugetul va fi aceeaşi, Rednic a menţionat că nu îşi face probleme din acest punct de vedere. 'Am spus că situaţia nu va fi aceeaşi, situaţia financiară va fi la fel cum a fost la începutul sezonului. Vor fi contracte şi de 8.000 şi de 9.000 şi de 10.000 (euro) dacă va fi cazul, deci buget avem, jucători avem. Suntem în discuţii avansate cu jucători, dar nu o să mai afle nimeni decât în momentul în care vor semna. Când am avut ultima discuţie, am făcut un rezumat, am făcut nişte calcule legate de bugetul pe care îl avem pentru sezonul următor şi eu sunt mulţumit, chiar nu îmi fac probleme. Sigur nu ne putem compara cu cei de la CFR Cluj sau de la Steaua sau Craiova, dar este dublu faţă de cel pe care l-am avut când am venit acum trei ani la Dinamo. E bun, nu vorbim de sume acum, important e că eu sunt mulţumit. Mi s-a spus până la ce limită pot să merg. Asta e situaţia, e filosofia clubului, a patronului şi eu sunt sigur că voi găsi soluţii. Când se termină campionatul voi mai avea o discuţie cu domnul Negoiţă. Mai sunt lucruri de pus la punct legate de lot, de perioada de pregătire', a afirmat antrenorul dinamovist.

'Nu există două tabere la Dinamo chiar ieri a venit la Săftica Bogdan Bălănescu, am stat împreună aproape o oră, vorbim frecvent, nu există aşa ceva, amândoi avem interesul ca lucrurile să meargă bine în sezonul următor. Nu ştiu cine are interes, poate încearcă pe ultima sută de metri să mă convingă să plec în Iran, în Afganistan, găsesc ei o echipă unde să mă trimită, să scape de mine. Eu am zis când am venit că nu voi pleca de la Dinamo până nu voi realiza ceea ce mi-am propus', a mai spus Rednic. Antrenorul Mircea Rednic şi-a stabilit ca obiectiv pentru sezonul următor calificarea echipei Dinamo în play-off-ul Ligii I şi atacarea titlului de campioană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel