Fotbal: AC Milan l-a demis pe antrenorul Marco Giampaolo

Echipa italiană de fotbal AC Milan, în palmaresul căreia figurează şapte titluri de campioană a Europei, a anunţat marţi că l-a concediat pe antrenorul Marco Giampaolo, după un început slab de sezon în Serie A.

Numit în funcţie în vară, în locul lui Gennaro Gattuso, Giampaolo nu a reuşit să îmbunătăţească evoluţiile grupării milaneze, care a înregistrat patru înfrângeri în primele şapte etape ale campionatului Italiei, aflându-se cum pe locul 13 în clasament, la trei puncte de zona retrogradării.

Potrivit cotidianului Gazzetta dello Sport, succesorul lui Marco Giampaolo va fi un alt tehnician italian, Stefano Pioli, care urmează să semneze miercuri un contract pe doi ani cu AC Milan, cu un salariu de 1,5 milioane euro pe sezon, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel