Jucătorul echipei naţionale de tineret a României, Alexandru Paşcanu, a declarat luni, în cantonamentul de la Buftea, că formaţia antrenată de Mirel Rădoi sa urmăreşte să obţină maximum de puncte din următoarele două partide din preliminariile Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021, cu Finlanda şi Irlanda de Nord.
'Suntem pregătiţi, avem câteva zile în care să mai pregătim jocul cu gândul la victorie. Sperăm să câştigăm, şi noi avem aşteptări mari, sperăm să ne facem jocul pe care l-am făcut şi acum. Ne dorim 6 puncte din aceste două meciuri şi din calculele pe care le facem, vrem să fim într-un loc mai bun decât acum doi ani, când aveam 12 puncte după 6 meciuri. Părerea mea e că toate adversarele sunt puternice, Danemarca şi Ucraina pot pune probleme în orice moment.
Dar şi noi suntem o echipă bună, suntem încrezători că putem să scoatem cât mai multe rezultate pozitive', a declarat Paşcanu. Chiar dacă la naţionala de tineret are loc o schimbare de generaţie, pentru că mulţi jucători nu se încadrează în limita de vârstă, Paşcanu speră ca acest lucru să nu influenţeze negativ rezultatele echipei. 'Jucătorii s-au mai schimbat din generaţia trecută, dar era normal. Dar suntem focusaţi pe ceea ce avem de făcut.
Nu ştiu dacă eu voi fi căpitan, Mister decide, pe teren trebuie să fim 11 căpitani, cum s-a întâmplat până acum. Şi trebuie să continuăm aşa. Nu suntem aceeaşi naţională pentru că s-au schimbat mulţi jucători, dar am păstrat aceleaşi lucruri de la antrenament şi sperăm să avem aceleaşi rezultate', a mai spus Alexandru Paşcanu. România va întâlni Finlanda pe 14 noiembrie, de la ora 20:00, pe Stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari, iar pe 19 noiembrie va înfrunta Irlanda de Nord, pe stadionul The Showgrounds din Ballymena (19:30, ora României), informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News