Mijlocaşul Blaise Matuidi, accidentat duminică în meciul lui Juventus din Serie A (1-0 cu AC Milan), a declarat forfait pentru ultimele partide ale naţionalei Franţei din preliminariile EURO 2020, împotriva Republicii Moldova şi a Albaniei, a anunţat luni Federaţia franceză de fotbal, citată de AFP.
'Examenele efectuate luni dimineaţă la Torino au confirmat o accidentare care ar face imposibilă prezenţa lui Blaise Matuidi pe teren joi şi duminică', a precizat FFF. Fostul fotbalist al lui PSG, în vârstă acum de 32 ani, nu mai ratase de cinci ani vreo acţiune a echipei naţionale. Selecţionerul Didier Deschamps a decis să-l cheme în locul lui Matuidi pe Matteo Guendouzi, jucătorul lui Arsenal, ce fusese convocat iniţial la naţionala de tineret.
Deschamps a procedat la fel în septembrie, când a trebuit să-l înlocuiască pe Paul Pogba. Guendouzi, 20 de ani, nu a prins niciun minut la meciurile din septembrie cu Albania (4-1) şi Andorra (3-0) În acest moment există incertitudini în legătură cu starea de sănătate a altui mijlocaş al naţionalei Franţei, Tanguy Ndombele, înlocuit la pauză în meciul de sâmbătă al echipei sale de club, Tottenham, din cauza unor dureri în zona inghinală. 'Les Bleus' vor efectua luni primul antrenament în stagiul de la Clairefontaine, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu