Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mogoşoaia, că tricolorii trebuie să câştige partida de sâmbătă, cu Lituania, din Liga Naţiunilor, pentru ca meciul cu Muntenegru, din 20 noiembrie, să mai aibă o miză.
Indiferent de ce se va întâmpla în meciul Serbia - Muntenegru, dacă noi vom câştiga vom ajunge la meciul din Muntenegru să jucăm pentru ceva, ori locul doi, ori locul întâi. Trebuie să ne facem treaba noastră şi să nu ne gândim la celălalt meci. Să fim concentraţi de la început şi să încercăm să ne facem meciul uşor, a spus Contra. Lituania a demonstrat în meciul tur că nu e o echipă pe care să o învingem foarte uşor, mai ales dacă noi nu facem lucrurile bine, a subliniat selecţionerul.
Contra are o strategie comună pentru cele două partide: În mintea mea există o strategie să mă gândesc şi la meciul din Muntenegru. Voi păstra poate 3-4 jucători care să fie proaspeţi în Muntenegru, pentru că avem nevoie. De-a lungul timpului am demonstrat că jucând odată la trei zile avem tendinţa să scădem din randament, iar dacă introduci 3-4 jucători proaspeţi se poate ca acest randament să nu scadă foarte mult.
Mitriţă, incert
Golgheterul echipei Universitatea Craiova, Alexandru Mitriţă, a devenit incert pentru meciul pe care echipa naţională de fotbal îl va susţine sâmbătă cu Lituania, în Liga Naţiunilor, după ce s-a accidentat, vineri, la antrenamentul oficial de la Mogoşoaia. Nu ştiu care e situaţia lui, doctorul deja îl consultă acum. Depinde de evoluţia lui, de durerile pe care le are. Spunea că îl doare destul de tare, dar a terminat antrenamentul, un lucru pozitiv. E fotbal şi se întâmplă ca la antrenamente să se accidenteze jucători şi cred că avem soluţii să îl înlocuim pe Mitriţă dacă nu poate să fie apt de joc, a declarat selecţionerul Cosmin Contra.
Contra a explicat şi de ce nu l-a convocat pe Dorin Rotariu (AZ Alkmaar) pentru meciurile cu Lituania şi Muntenegru.
Nu l-am convocat pentru că nu a jucat în ultima vreme. Îmi doresc să-l văd pe Rotariu la o echipă unde să joace meci de meci. E un jucător talentat, tânăr, cu un potenţial enorm, mie personal îmi place foarte mult. El a avut anul trecut continuitate la Mouscron, s-a şi văzut că dacă are continuitate şi încrederea antrenorului la o echipă de club dă goluri foarte multe, assist-uri, e un jucător complet, dar, din păcate, anul ăsta alegerea pe care a făcut-o n-a fost cea mai bună şi nu joacă foarte mult la Alkmaar. Sper ca în iarnă să îşi găsească, indiferent unde va fi, că va fi România sau în străinătate, o echipă unde să joace. Ar fi un pas înapoi sau pe loc dacă rămâne acolo şi nu joacă. Dacă se întoarce în România şi joacă meci de meci, cred că este un pas înainte, a explicat Contra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu