Cel puțin zece persoane, inclusiv nouă polițiști, au suferit răni ușoare în urma confruntărilor cu fanii sârbi în centrul orașului Munchen, înaintea meciului dintre Serbia și Danemarca de la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, informează DPA.
Printre răniți se numără și un steward, care a fost implicat într-un incident separat pe stadion.
Confruntările au izbucnit marți după-amiază, în jurul orei 17:00, când polițiștii au verificat un fan sârb în Marienplatz, bănuit că ar fi utilizat un dispozitiv pirotehnic. La momentul respectiv, peste 5.000 de fani sârbi erau adunați în acel loc. Verificarea a declanșat un „efect de solidaritate” printre fani, care au început să arunce cu sticle și cu un scaun în direcția forțelor de ordine. Poliția a ripostat folosind spray-uri cu piper și bastoane.
Un purtător de cuvânt al poliției nu a putut confirma dacă au existat și fani răniți în aceste confruntări. De asemenea, suporterii sârbi au instalat dispozitive pirotehnice lângă stația de metrou Marienplatz și în incinta stadionului din Munchen.
Incidentul cu steward-ul a avut loc când acesta a încercat să împiedice un suporter să pătrundă pe teren. Poliția a raportat mai multe acuzații, inclusiv vătămare corporală gravă și agresarea polițiștilor. Șapte persoane au fost reținute și urmau să fie prezentate unui judecător în cursul zilei de miercuri.
Potrivit autorităților, aproximativ 15.000 de spectatori s-au adunat în zona rezervată fanilor din interiorul Olympiapark din Munchen înainte și în timpul meciului. Aproximativ 2.000 de polițiști au fost mobilizați pentru a asigura ordinea.
Meciul dintre Danemarca și Serbia s-a încheiat cu un scor de 0-0, rezultat care a permis Danemarcei să se claseze pe locul secund în Grupa C și să se califice în optimile de finală. Serbia, ocupând ultimul loc în grupă, a fost eliminată din competiție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu