Federaţia de fotbal din Statele Unite (USSF), prin intermediul preşedintelui său Carlos Cordeiro, a anunţat, luni, că se pregăteşte să-şi lanseze oficial candidatura pentru Cupa Mondială feminină din 2027, informează AFP.
Kate Markgraf a fost numită managerul general al selecţionatei feminine a Statelor Unite, având drept obiectiv obţinerea organizării Cupei Mondiale din 2027, a mai precizat Cordeiro.
Statele Unite au mai găzduit de două ori Cupa Mondială feminină, în 1999, când echipa ţării gazdă s-a impus în finală la penalty-uri în faţa Chinei, pe Rose Bowl din Pasadena (California), şi în 2003, după relocarea competiţiei care trebuia să aibă loc în China, însă această ţară s-a confruntat cu o epidemie de Sindrom Respirator Acut, care a determinat FIFA să opteze pentru SUA. Selecţionata feminină de fotbal a Statelor Unite a cucerit, recent, al patrulea titlu de campioană a lumii din istoria sa, învingând cu scorul de 2-0 reprezentativa Olandei, în finala Cupei Mondiale 2019, desfăşurată la Lyon. SUA şi-au confirmat astfel statutul de naţiune dominantă în fotbalul feminin, impunându-se în patru dintre cele opt ediţii de până acum ale Cupei Mondiale (1991, 1999, 2015 şi 2019).
Americancele mai au în palmares şi patru titluri olimpice, cucerite în 1996, 2004, 2008 şi 2012.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu