Jucătoarea americană de fotbal Alex Morgan nu va merge la Casa Albă dacă echipa Statelor Unite va câştiga Cupa Mondială feminină ediţia 2019, ce va avea loc în perioada 7 iunie - 7 iulie în Franţa, a explicat ea într-un interviu acordat magazinului Time, publicat joi.
'Eu nu sunt favorabilă multor lucruri pe care actuala administraţie le apără', a explicat Morgan (29 ani) în interviul acordat prestigiosului magazin american. Atacanta echipei Orlando Pride, căsătorită cu jucătorul echipei Los Angeles Galaxy Servando Carrasco, de origine mexicană, dezavuează politica dusă de Donald Trump împotriva imigraţiei ilegale, scrie Agerpres.
'Există un discurs pe care l-am auzit de sute de ori referitor la sportivi, care este: 'limitaţi-vă la sport', dar noi suntem mai mult decât atât', a spus jucătoarea americană, care este una din internaţionalele care au acţionat în justiţie federaţia americană de fotbal pentru a obţine egalitatea salariilor între bărbaţi şi femei.
După alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, în 2016, jumătate din echipele care au câştigat un titlu de campioană în marile campionate profesioniste nord-americane (NFL, NBA, NHL, MLB) şi în campionatele universitare (NCAA) nu au dorit să meargă la Casa Albă, aşa cum impunea tradiţia. Golden State Warriors, campioana NBA din 2017 şi 2018, este un astfel de exemplu de refuz de a se prezenta la Casa Albă, la fel ca mai multe staruri americane ale sporturilor de iarnă la întoarcerea de la JO din 2018 de le PyeongChang (Coreea de Sud).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu