Francezul Patrice Neveu (65 ani) a fost numit vineri în funcţia de selecţioner al Gabonului, în locul gabonezului Daniel Cousin, având drept obiectiv calificarea 'Panterelor' la Cupa Africii pe Naţiuni ediţia 2020, a anunţat Federaţia gaboneză de fotbal, citată de AFP.
Antrenor de trei decenii, Patrice Neveu cunoaşte bine Africa, unde a mai pregătit selecţionatele Guineei, Republicii Democratice Congo şi Mauritaniei. El a antrenat, de asemenea, naţionala Haiti. Echipa Gabonului ocupă în prezent locul 90 în clasamentul mondial FIFA.
Fostul internaţional gabonez Daniel Cousin, în vârstă de 42 ani, a fost concediat în martie, la mai puţin de şapte luni de la instalarea sa în funcţia de selecţioner, după ratarea calificării Gabonului la CAN 2019. Fotbalul gabonez suferă din mai multe cauze, între care lipsa de investiţii în această ţară petrolieră aflată în criză economică, presupuse deturnări de fonduri, stadioane construite cu mare pompă pentru Cupa Africii pe Naţiuni din 2017, iar apoi abandonate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu