Fotbal. Italia: Vicepreşedintele clubului Viterbese (Serie C), suspendat pentru cinci ani

Vicepreşedintele clubului italian Viterbese, din Serie C, a fost suspendat timp de cinci ani din fotbal pentru că l-a atacat şi lovit pe preşedintele unui club rival, înaintea meciului, relatează Reuters. 

Preşedintele lui Arezzo, Giorgio La Cava, a avut nevoie de tratament medical în spital după ce a fost agresat de către vicepreşedintele Luciano Camilli (Viterbese) lângă tunelul către teren, înainte de meciul din play-off-ul de promovare.

Camilli l-a împins din spate pe La Cava, l-a lovit cu picioarele şi i-a dat un pumn în cap cu extremă violenţă. Oficialul lui Arezzo a primit un prim ajutor la stadion, dar apoi a fost transportat la spital pentru investigaţii. Tribunalul disciplinar al Serie C l-a suspendat pe Camilli din fotbal pentru o perioadă de cinci ani. Arezzo a câştigat meciul cu 2-0 şi a câştigat barajul cu scorul general de 5-0. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel