Ernesto Valverde, antrenorul lui FC Barcelona, a recunoscut că echipa sa nu are ''nicio scuză' după umilitorul eşec suferit pe terenul lui Liverpool (scor 0-4), în urma căruia spaniolii au ratat calificarea în finala Ligii Campionilor la fotbal.
'Este un rezultat teribil pentru noi şi pentru fanii noştri. Nu avem nicio scuză după o astfel de răsturnare de scor. Eram pregătiţi după ceea ce s-a întâmplat anul trecut (când Barca a fost eliminată după un scenariu asemănător de AS Roma), dar s-a întâmplat din nou. Jucătorii mei au început bine meciul, au avut reacţie după primul gol al englezilor, ne-am creat ocazii, dar apoi au încasat două goluri în doar două minute. Iar după cel de-al patrulea gol s-a terminat, nu am mai putut riposta', a declarat Valverde la finalul jocului de pe Anfield.
'Următoarele zile vor fi foarte grele pentru noi. Acum suntem devastaţi, nimeni nu dorea să se întâmple aşa ceva, dar iată că s-a întâmplat. Am pierdut într-o manieră foarte dureroasă. Aceasta a fost prima noastră înfrângere în Liga Campionilor (în acest sezon, n. red.), însă am fost eliminaţi', a mai spus antrenorul Barcelonei. Chestionat în legătură cu viitorul său pe banca tehnică a formaţiei catalane, Ernesto Valverde a răspuns: 'Nu ştiu. Adevărul este că nu am avut timp în multe lucruri, iar acum suntem aici. Antrenorul trebuie să îşi asume responsabilitatea'.
Învinsă în meciul cu 3-0, pe Camp Nou, FC Liverpool a întors rezultatul pe teren propriu, impunându-se cu 4-0 graţie 'dublelor' belgianului Divock Origi (7, 79) şi olandezului Georginio Wijnaldum (54, 56), introdus în joc după pauză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu