Chindia Târgovişte a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Meciul s-a disputat la Ploiești.
Chindia Târgovişte a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (1-0), duminică, pe teren propriu, la Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a fazei play-out a Ligii I de fotbal, scrie Agerpres.
Chindia a deschis scorul cu o lovitură de cap a fundaşului francez Bradley Diallo (27), la centrarea lui Andrei Şerban. Sepsi OSK a egalat imediat după pauză, prin Istvan Fulop (47), al cărui şut a fost deviat de Diallo.
În sezonul regulat, cele două echipe au remizat în tur, 0-0, iar Sepsi OSK s-a impus cu 3-1 pe teren propriu.
Meciul s-a desfăşurat fără spectatori, confirm deciziei Ligii Profesioniste de Fotbal, din cauza pericolului răspândirii coronavirusului. Suporterii care şi-au achiziţionat bilete îşi vor primi banii înapoi începând de mâine, de la Târgovişte sau Ploieşti, în funcţie de casa de unde le-au cumpărat, a anunţat clubul din Târgovişte. Cei care şi-au procurat tichetele online sunt rugaţi să se adreseze responsabililor myticket.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu