Campioana FC Viitorul Constanța a învins formația Gaz Metan Mediaș cu scorul de 3-0 (2-0), luni seara, la Ovidiu, într-un meci din prima etapă a Ligii I de fotbal.
Echipa antrenată de Gheorghe Hagi s-a impus prin golurile marcate de Aurelian Chițu (31), Cristian Ganea (37), din lovitură liberă de la circa 25 de metri, și George Țucudean (61).
Fiecare formație a avut câte o bară, gazdele prin Ovidiu Herea (29), iar medieșenii prin Cristian Danci (73), portarul Victor Rîmniceanu respingând în transversală mingea expediată din lovitură liberă.
Viitorul a cerut un penalty în min. 86, la un duel între Țucudean, pe de o parte, portarul Alexandru Greab și Danci, de cealaltă parte.
Alexandru Buziuc (90+1) a ratat singur cu portarul Rîmniceanu.
Partida a fost precedată de un moment de reculegere în memoria lui Ioan Aloman, fostul organizator de competiții al clubului Gaz Metan Mediaș.
La meci a asistat și selecționerul echipei naționale de fotbal a României, germanul Christoph Daum, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu