Universitatea Craiova a învins-o pe nou-promovata Academica Clinceni cu scorul de 3-2 (2-1), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa inaugurală a Ligii I de fotbal.
Universitatea a obţinut prima victorie din acest sezon, după trei rezultate de egalitate în celelalte meciuri din etapa de debut. Echipa din Bănie s-a impus dramatic, după un gol marcat de debutantul Vasile Nicolae Constantin (90+5), cu un şut de la aproape 30 de metri.
Universitatea a deschis scorul cu şansă, în min. 13, după autogolul lui Andrei Răuţă, la centrarea lui Nicuşor Bancu, ilfovenii au egalat prin Adrian Şut (29), în urma unui corner, dar la pauză gazdele erau în avantaj, graţie golului înscris de Ivan Martic (41), în urma unei gafe a portarului Nicolai Calancea (ex-Universitatea), la centrarea lui Bancu.
Academica a forţat egalarea pe final şi a reuşit acest lucru prin francezul Philippe Nsiah (90+3), dar echipa antrenată de Corneliu Papură a smuls victorie la ultima fază, prin golul lui Constantin (21 ani).
Universitatea a avut o bară prin tânărul Ştefan Baiaram (70), iar oaspeţii au avut două, prin Paul Paţurcă (87) şi Philippe Nsiah (90+1).
Universitatea Craiova - Academica Clinceni 3-2 (2-1), Stadion Ion Oblemenco - Craiova
Au marcat: Andrei Răuţă (13, autogol), Ivan Martic (41), Vasile Nicolae Constantin (90+5), respectiv Adrian Şut (29), Philippe Nsiah (90+3).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Paul Cazan (Bucureşti) - LPF
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu