Ajax Amsterdam are un stil bazat pe atac, ce necesită jucători creativi, a declarat pentru France Football unul dintre marii antrenori din istoria echipei, Louis van Gaal.
Retras de câţiva ani din activitate, Van Gaal a comentat parcursul foarte bun al lui Ajax în sezonul trecut, cu dubla campionat/Cupa Olandei şi o semifinală de Liga Campionilor, pierdută dramatic în faţa lui Tottenham.
"La Ajax, filosofia este: atac, atac şi iar atac. Cu presing pentru a recupera cât mai repede mingea şi a porni la atac. Când joci aşa, ai nevoie de jucători creativi. Chiar de mulţi. Iar Ajax are mulţi. Nu doar Ziyech, Neres sau Tadic, dar şi Frenkie de Jong, Daley Blind, care este omul de bază, şi chiar De Ligt. Fără a mai vorbi de Van de Beek, căruia-i place să vină din spate. Din punct de vedere ofensiv, e un material de senzaţie! Dar a fost nevoie ca Ten Hag (antrenorul echipei - n. r.) să-i facă să se înţeleagă că trebuie să se apere, ceea ce nu se întâmpla la începutul sezonului. A făcut-o. Când reuşeşti asta, e fantastic. Doar că atunci când Tottenham a făcut nişte schimbări în cele două meciuri, el n-a ştiut nici să anticipeze această situaţie, nici să se adapteze la ea, chiar dacă Ajax a fost foarte aproape de calificare...", a spus Van Gaal.
De Jong şi De Ligt s-au despărţit în această vară de "lăncieri", care au obţinut semnătura mijlocaşului român Răzvan Marin.
Van Gaal a antrenat-o între 1991 şi 1997 pe Ajax, care a câştigat numeroase trofee sub conducerea sa, mai ales Liga Campionilor, în 1995.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu