Fotbal: Petr Cech (Arsenal) va reveni la Chelsea ca director sportiv, după retragere

Portarul Petr Cech, în prezent la Arsenal Londra, va reveni la vechiul său club Chelsea în rolul de director sportiv după ce va juca ultimul său meci, finala Europa League de la Baku, relatează Reuters, potrivit AGERPRES.

Petr Cech, 37 ani, a evitat să confirme ştirea şi a postat un mesaj pe Twitter în care a precizat că în pofida ştirilor de azi, aşa cum am spus tuturor înainte, voi lua o decizie privind viitorul după ultimul meu meci. Acum mă concentrez doar să câştig Europa League cu Arsenal. Cech, cu 124 selecţii pentru Cehia, a petrecut 11 sezoane pe Stamford Bridge, unde a ajutat Chelsea să câştige Liga Campionilor, Europa League, patru titluri, patru Cupe Ale Angliei şi trei Cupe ale Ligii engleze, înainte de a se muta la Arsenal în 2015. Portarul ceh a anunţat de mai mult timp că se va retrage la finalul acestui sezon. Finala Europa League opune Arsenal şi Chelsea pe 29 mai, la Baku (Azerbaidjan). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel