Portarul echipei Bayern Munchen, Manuel Neuer, a declarat luni că nu este sigur dacă va fi pe teren în ultima partidă a bavarezilor din Bundesliga, sâmbătă, contra celor de la Eintracht Frankfurt, meci decisiv pentru desemnarea campioanei.
Am meciul cu Frankfurt în minte. Dacă voi fi însă pe teren, nu ştiu. Trag tare pentru a putea reuşi acest lucru, a spus Neuer. Portarul bavarezilor nu a mai jucat de la mijlocul lunii aprilie, când s-a accidentat la gambă într-o partidă cu Fortuna Dusseldorf, din etapa a 29-a.
Bayern Munchen este lider în Bundesliga, cu o etapă înainte de finalul actualei ediţii din campionatul intern, cu 75 de puncte, la două puncte în faţa celor de la Borussia Dortmund, aflaţi pe locul secund. Cele două formaţii se află în continuare în lupta pentru titlu, bavarezii urmând să joace acasă cu Eintracht Frankfurt, iar Dortmund în deplasare cu Borussia Moenchengladbach.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu