Clubul Paris Saint-Germain a ţinut să pună capăt speculaţiilor referitoare la un posibil transfer al lui Kylian Mbappe la echipa spaniolă Real Madrid, anunţând că starul fotbalului francez va juca şi în sezonul viitor la gruparea de pe Parc des Princes.
Duminică seara, cu ocazia ceremoniei Trofeelor Asociaţiei fotbaliştilor profesionişti din Franţa (UNFP), Mbappe a afirmat că doreşte ca în sezonul viitor să îşi asume 'mai multe responsabilităţi', 'la PSG sau în altă parte, într-un nou proiect'. Pentru a opri 'incendiul' provocat de declaraţiile starului său, clubul a dat publicităţii un comunicat în care precizează că PSG şi Kylian Mbappe 'sunt uniţi de legături foarte puternice, de doi ani', iar 'istoria comună va continua şi în sezonul viitor', în care clubul parizian va sărbători o jumătate de secol de existenţă, scrie Agerpres.
Presa sportivă spaniolă a anunţat recent că preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, este dispusă să plătească până la 300 milioane euro pentru a-l aduce pe Kylian Mbappe în capitala Spaniei. Jucătorul francez s-a mai aflat aproape de un transfer la Real Madrid şi în urmă cu doi ani, când era sub contract cu AS Monaco, dar a semnat în final cu PSG, care a plătit 180 milioane euro pentru a-şi asigura serviciile lui Mbappe, desemnat duminică cel mai bun jucător din Ligue 1 în acest sezon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu