Fotbal: Real Madrid - Levante 3-2, în La Liga

Real Madrid a obţinut sâmbătă a doua sa victorie în actuala ediţie a campionatului de fotbal al Spaniei, 3-2 acasă cu Levante, într-un meci din etapa a 4-a.

Real a condus cu 3-0 la pauză, după golurile lui Karim Benzema (minutele 25 şi 31) şi Casemiro (40). Oaspeţii s-au apropiat la un singur gol în urma reuşitelor lui Borja Mayoral (49) şi Gonzalo Melero (75) şi au fost aproape să egaleze în al doilea minut de prelungire, însă portarul Thibaut Courtois s-a opus.

Belgianul Eden Hazard a debutat la Real, fiind introdus în minutul 60 în locul lui Casemiro.

Vineri, în prologul etapei, Mallorca a remizat acasă cu Athletic Bilbao, 0-0. Celelalte meciuri au loc sâmbătă şi duminică.

Lider este Atletico Madrid, 9 puncte (3 jocuri), urmată de Real Madrid, 8 puncte, Athletic Bilbao, 8 puncte, Sevilla, 7 puncte (3 jocuri) etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel